Doi cercetători ruşi din Sankt Petersburg au fost condamnaţi, miercuri, la 12 ani şi, respectiv, 12 ani şi jumătate de închisoare după ce au fost găsiţi vinovaţi de a fi furnizat Chinei informaţii secrete despre rachetele strategice ruseşti de ultimă generaţie Bulava.
“Evgheni Afanasiev a fost condamnat la 12 ani ani şi jumătate de închisoare în regim sever pentru înaltă trădare şi Sviatoslav Bobîcev la 12 ani pentru complicitate", a precizat un reprezentant al tribunalului, citat de AFP.
Cei doi cercetători erau profesori la Universitatea tehnică Voenmeh din Sankt Petersburg, un institut specializat în cercetări militare.
Ei au fost arestaţi pe data de 16 martie 2010, după ce au revenit dintr-o călătorie din China, unde s-au deplasat de mai multe ori în anul 2009 în cadrul unui parteneriat cu Universitatea politehnică din Harbin.
Potrivit serviciilor secrete ruse (FSB), în timpul deplasărilor în China ei au transmis acestei ţări informaţii secrete în schimbul unor sume de bani.
În luna octombrie 2011, FSB a anunţat arestarea unui spion chinez care încerca să culeagă informaţii despre rachetele ruseşti sol-aer S-300.