Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul pleacă de la contractele cu „băieţii deştepţi“

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 20 iunie 2012 · ·

Oficial, cererea de intrare în insol­venţă a Hidroelectrica este motivată de situaţia financiară proastă în care se află compania, aceasta fiind în imposi­bilitatea de a-şi plăti unele datorii.

Această cerere de insolvenţă nu poate fi disociată însă de contractele cu "băieţii deştepţi" prin care Hidro­electrica a furnizat din 2003 încoace energie sub preţul pieţei unor firme de apartament, cu câţiva anga­ja­ţi, care nu au făcut decât să ia energia ieftină produsă în hidrocentralele ţării şi să o vândă mai departe la preţul pieţei, încasând astfel profituri uriaşe.

Aceste firme, precum Energy Holding, Alpiq, Luxten, sunt contro­late din umbră de personaje foarte puternice, care au conexiuni în toate sferele mediului politic, cum este Bogdan Buzăianu, finul lui Dan Ioan Popescu, fostul ministru al economiei din Guvernul Adrian Năstase, care a beneficiat de primul contract bilateral cu Hidroelectrica prin Energy Holding, contract care a fost prelungit apoi în 2010, în timpul guvernării Boc.

Ziarul Financiar a calculat că pierderile înregistrate de Hidro­elec­trica în ultimii zece ani din aceste contracte bilaterale se ridică la 1,5 mi­liarde de euro, care este diferenţa dintre cât ar fi putut încasa compania din vânzarea energiei la preţul pieţei şi cât a încasat din aceste contracte.

Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu s-a angajat la înce­putul acestui an să renegocieze contractele bilaterale ale Hidro­elec­trica, mai mult la presiunea FMI, dar nu a mai apucat. Şi noul Guvern USL condus de Victor Ponta a făcut din renegocierea acestor contracte o prio­ri­tate, dar negocierile au intrat în impas în urmă cu două săptămâni, după cum au recunoscut chiar oficialii Hidroelectrica, din cauză că bene­fi­ciarii contractelor nu sunt de acord cu noile clauze, care prevăd alte formule de preţ şi reducerea perioadelor aces­tor contracte. Astfel, este

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 16 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei

HotNews acum 59 minute
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contest

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°