„Nu vreau să dramatizez, dar sufăr de diabet în stare avansată şi pot să orbesc sau, chiar mai rău, pot să mor în arest. Repet, nu vreau să dramatizez, doar v-am spus cum stă situaţia". Aceasta a fost pledoaria pentru libertate a fostului colonel de jandarmerie, Nicolae Aldea, acuzat de constituire de grup infracţional organizat, cămătărie, şantaj, sechestrare de persoane şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Cu toate acestea, două instanţe s-au arătat insensibile cu privire la starea de sănătate a fostului militar ajuns în cătuşe. Mai exact, instanţa a tratat scurt apelurile la sensibilitate ale jandarmului: suspectul se poate trata şi în arest! „Cu privire la aprecierea oportunităţii măsurii arestării preventive în funcţie de circumstanţele ce caracterizează pe fiecare inculpat, cu referire la starea de boală a inculpatului Aldea Nicolae, Tribunalul reţine că legiuitorul a instituit un text de lege expres pentru această situaţie şi anume articolul 139 indice 1 Cod procedură penală", au arătat judecătorii constănţeni. În continuare, aceştia au spus că respectivul text de lege „reglementează posibilitatea efectuării tratamentului sub pază a persoanei arestate preventiv, asigurându-se astfel atât desfăşurarea instrucţiei penale, cât şi dreptul la sănătate al persoanei". În aceste condiţii, iniţial, Tribunalul Constanţa a admis propunerea de arestare formulată de procurorii DIICOT Constanţa împotriva lui Aldea, iar apoi Curtea de Apel i-a respins recursul, ca fiind nefondat. „Nu vreau să dramatizez, dar sufăr de diabet în stare avansată şi pot să orbesc sau, chiar mai rău, pot să mor în arest. Repet, nu vreau să dramatizez, doar v-am spus cum stă situaţia". Aceasta a fost pledoaria pentru libertate a fostului colonel de jandarmerie, Nicolae Aldea, acuzat de constituire de grup infracţional organizat, cămătărie, şantaj, sechestrare de persoan