Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viol sau partidă sex, pe holul unui liceu din Galaţi. Poliţiştii trebuie să afle ce a fost

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iunie 2012 ·

O elevă în clasa a IX-a de la Colegiului Tehnic de Alimentaţie şi Turism s-a plâns conducerii instituţiei de învăţământ că ar fi fost forţată de un coleg să întreţină relaţii sexuale cu el.

Fata, în vârstă de 15 ani, şi băiatul, de 17ani (repetent de două ori), au întreţinut raporturi sexuale pe un hol situat la etajul doi al Căminului B - clădire în care se fac ore.

Colegii celor doi spun că i-au văzut urcând scările ţinându-se de gât într-o atitudine care nu sugera nimic forţat, dimpotrivă şi că, şi la coborâre, atitudinea celor doi era normală, iar fata nu avea aerul unei persoane supuse unui act de violenţă.

În mod inexplicabil, după trei ore de la consumarea actului sexual, fata a anunţat că ar fi fost violată.

Directorul Colegiului, prof. Anca Diculescu, a stat de vorbă pe îndelete cu eleva, care i-a mărturisit că este iubita băiatului de şapte luni.

„La ora 13, când pregăteam examenul de Bacalaureat, doamna dirigintă de la clasa IX-a, a venit cu eleva ca să mă anunţe că aceasta a fost violată dimineaţă, în jurul orei 10.00. Eleva, care nu are absenţe şi este foarte serioasă, a relatat că, în pauza mare, a ieşit să-şi cumpere ceva de mâncare şi că prietenul ei a abordat-o şi au plecat în Căminul B, în care se ţin ore. La etajul II, sălile de clasă erau încuiate, şi acolo pe hol s-a produs incidentul. Profesorul de serviciu abia verificase holul şi coborâse înainte ca ei să urce. Au trecut şi pe lângă gardian, care nu a observat nimic neobişnuit. Nu ştiu de ce s-a plâns după atâta timp că ar fi fost violată şi de ce nu a semnalat cuiva că acel coleg, altminteri un elev cu ceva probleme, ar teroriza-o", a declarat prof. Anca Diculescu.

Directorul instituţie de învăţământ a mai spus că, după ce a discutat cu eleva, i-a anunţat mama şi apoi a raportat incidentul la Poliţie şi la Inspectoratul Şcolar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 57 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 42 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 50 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°