România este a 6-a cea mai atractivă ţară europeană pentru investiţii în următorii trei ani, potrivit celor 840 de lideri de business chestionaţi de compania de consultanţă şi audit Ernst & Young (E&Y) în cadrul raportului 2012 European Attractiveness Survey, lansat miercuri.
Astfel, România este mai atractivă decât Cehia, Turcia, Elveţia, Olanda, Italia, Spania sau Suedia.
"România are avantajul unei rate de creştere a PIB-ului promiţătoare în comparaţie cu media europeană şi al unui capital uman valoros. Vedem tot mai mulţi investitori atraşi de sectorul energiei regenerabile. Mai multe privatizări sunt planificate în perioada următoare, încurajând investitorii din întreaga lume să privească spre ţara noastră. Este esenţial să stimulăm această evoluţie pozitivă prin strategii economice adecvate", a declarat într-un comunicat Bogdan Ion, Country Managing Partner Ernst & Young România.
Primele cinci poziţii din clasament sunt ocupate, în ordine, de Germania, Polonia, Marea Britanie, Rusia şi Franţa.
Studiul are la bază o metodologie care cuprinde două analiza numărului de proiecte de investiţii străine realizate în 2011, pe de o parte, şi o analiză soft, a percepţiei privind atractivitatea ţărilor europene pentru investiţii străine, pe de altă parte.
Prima analiză include doar proiectele de investiţii străine concretizate în active noi sau noi locuri de muncă, fiind excluse investiţiile de portofoliu şi fuziunile şi achiziţiile.
Cealaltă analiză defineşte atractivitatea unei locaţii privind investiţiile străine printr-un mix între imaginea sa, încrederea investitorilor şi percepţia privind capacitatea ţării respective de a oferi beneficii competitive pentru investitori. Pentru această componentă, cercetarea a fost realizată de CSA Institute în perioada februarie şi martie 2012, prin interviuri telefonice aplicate unui eşantio