Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plagiat Ponta. Lista ruşinii - politicienii plagiatori

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 iunie 2012 ·

Victor Ponta nu este primul politician din Europa care a fost acuzat că şi-ar fi construit cariera academică prin plagiat.

Ministrul Apărării din Germania a fost anul trecut nevoit să îşi dea demisia după ce tot revista Nature a dezvăluit că teza de doctorat în drept a acestuia e doar o copie după alte lucrări. Un profesor universitar a analizat lucrarea şi, ca şi în cazul primului ministru român, a ajuns la concluzia că mai bine de jumătate din aceasta reprezenta, de fapt, opera altora. După presiuni publice enorme, Karl-Theodor zu Guttenberg şi-a dat demisia, deşi a susţinut că a plagiat fără intenţie.

Pal Schmitt a devenit în aprilie anul acesta primul preşedinte al Ungariei postcomuniste care şi-a dat demisia, după ce presa maghiară a dezvăluit că teza de doctorat a acestuia despre istoria Jocurilor Olimpice este o copie după alţi autori.

La nivel naţional, lista politicienilor acuzaţi de plagiat este lungă.

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a fost nevoit să îşi dea demisia luna trecută, după ce România liberă a dezvăluit că mai multe articole ale sale sunt suspectate că sunt copiate din alte lucrări.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost acuzat în urmă cu patru ani că şi-ar fi măsluit dosarul prin care a devenit profesor universitar. Presa centrală a arătat că opt articole pe care politicianul susţinea că le-a publicat între anii 1978 şi 1994 în revista „Chirurgia" pur şi simplu nu se regăsesc în numerele respective.

Ministrul, medicul şi profesorul Mircea Beuran a fost acuzat în 2003 că lucrarea sa „Ghidul medicului de gardă" era, de fapt, o traducere a unui ghid medical internaţional. Mircea Beuran a pierdut fotoliul de ministru şi, pentru o perioadă, chiar dreptul de a fi profesor. Mai mult, în acest caz au planat suspiciuni şi asupra unul alt ministru, Daniela Bartoş, dar şi asupra renumitului doctor Ionel Sinescu.

V

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°