Mare strateg trebuie să fii ca să pierzi pacea după ce ai cîştigat războiul. De la declaraţiile din primele zile de după alegeri, tolerante, ba chiar amabile ("nu ne bucurăm de răul altora", "soluţia nu e să înlocuim pe incomptenţii lor cu incompetenţii noştri") sîntem, o săptămînă mai tîrziu, în plin război civil. Nu se mai uită nimeni la lucrurile de fond, deşi noua putere a început, timid, să facă una-alta. Bătăliile se pierd pe fronturi previzibile, la date dinainte ştiute, ca şi cum un general ramolit ar trimite mereu la bătălie acelaşi regiment subdotat ca să aibă duşmanul pe cine să tîrîie prin praf. Trei sferturi din bătălii nu sînt cu duşmanul deloc, ci cu natura. Am vrut să spun cu justiţia. Sîntem în Europa. Legea se aplică. A ţine discursuri contra acestui fapt vădeşte o inadecvare totală care prevesteşte numai greşeli şi pe viitor. Ia vedeţi voi dacă n-aţi făcut vreo eroare procedurală şi la legea uninominalului, că acum vă văd înapoi la 49% după ce aţi băut şampania de 70.
Dar două situaţii din toate arată net că reparaţia transformată în restauraţie e păguboasă. Ele privesc două instituţii cu miză zero la scară economică, şi chiar a propagandei, ICR şi TVR, care din două situaţii neutre ca interes şi zero ca şi cîştig electoral devin două găuri negre care atrag şi devoră în ritm accelerat popularitatea noului regim.
De o săptămînă încoace argumentez că la ICR nu era nici o urgenţă pentru vreo intervenţie, în niciun caz una care să poată fi justificată constituţional cf articolului 115, paragraful 4, că situaţia financiară de acolo nu punea probleme serioase (pretext 1), dat fiind că şi rapoartele ICR şi cele ale curţii de conturi sînt accesibile şi pot fi verificate de oricine, şi nici situaţia organizatorică (pretext 2) nu putea fi vreo urgenţă, ea durînd neschimbată de ani de zile. Puterea avea, dimpotrivă, un avantaj moral contra domn
