Potrivit primelor informaţii furnizate de procurorii care au făcut ancheta la casa din Zambaccian a lui Adrian Năstase după ce acesta s-a împuşcat, se pare că fostul premier a lăsat un bilet de adio. Biletul se afla în posesia lui Năstase în momentul în care a încercat să se sinucidă.
Adrian Năstase i-a spus polisţiului care a mers cu el în bibliotecă: “Îmi pare rău că asistaţi la aşa ceva”. Este posibil ca biletul de adio scris de Năstase să fie în buzunarele hainelor cu care a ajuns la Spitalul de urgenţă Floreasca.
Potrivit procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, anchetatorii au terminat cercetările la casa lui Adrian Năstase şi nu au găsit niciun bilet de adio lăsat de acesta. Joi la prânz, o echipă de poliţişti s-a prezentat la spitalul Floreasca, unde este internat Năstase, pentru a ridica documentele medicale, iar la Parchetul General au loc audieri pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat noaptea trecută. Procurorul general al României a mai spus că Adrian Năstase avea dreptul legal de a deţine arma cu care a încercat să se sinucidă. Ea a precizat că, iniţial, la începutul urmăririi penale, fostul premier a fost obligat să predea oamenilor legii armele pe care le deţinea. Ulterior însă, legea a suferit modificări, iar armele i-au fost restituie.
Potrivit primelor informaţii furnizate de procurorii care au făcut ancheta la casa din Zambaccian a lui Adrian Năstase după ce acesta s-a împuşcat, se pare că fostul premier a lăsat un bilet de adio. Biletul se afla în posesia lui Năstase în momentul în care a încercat să se sinucidă.
Adrian Năstase i-a spus polisţiului care a mers cu el în bibliotecă: “Îmi pare rău că asistaţi la aşa ceva”. Este posibil ca biletul de adio scris de Năstase să fie în buzunarele hainelor cu care a ajuns la Spitalul de urgenţă Floreasca.
Potrivit procurorului general al României, Laura Codr