După informaţiile din presă, care citează surse medicale, dl. Adrian Năstase s-a împuşcat în gât. Din fericire, proiectilul nu a atins zone anatomice importante, iar incidentul se va solda cu urmări relativ minore pentru sănătatea şi integritatea pacientului. Îi dorim d-lui Năstase, sănătate.
Este greu de speculat asupra intenţiei primare a d-lui Năstase. Din dinamica împuşcării apare ca certă o intenţie autolezionistă, mai puţin probabilă, dar posibilă, chiar una sinucigaşă. Asupra intenţiei secundare a d-lui Năstase, nu există nici un dubiu: sustragerea de la executarea pedepsei.
Într-o cultură publică emoţională şi degrabă înclinată la reacţii spontane de compasiune, ca a noastră, dl. Năstase va acumula probabil un oarecare capital de simpatie în urma gestului său. Acesta va fi interpretat de catre sprijinitorii săi drept dovadă de curaj, demnitate, onoare, ba chiar un fel de probă de nevinovăţie.
Opusul a toate acestea este adevărat. Nu curaj, ci laşitate în faţa răspunderii penale, nu demnitate, ci dispoziţia de a te umili public printr-un gest de auto-negare, nu onoare, ci ruşinea de a te dovedi atât de slab, încât să nu poţi înfrunta răspunderea faptelor tale.
Înfractori înrăiţi, criminali din străfundurile cele mai ticăloase ale societăţii, oameni umili, chinuiţi şi nefericiţi, care n-au avut de la naştere altă alegere decât mizeria, ignoranţa, disperarea şi criminalitatea, găsesc resursele de demnitate de a se constitui de bună voie ca deţinuţi, în paza justiţiei. Ceea ce zeci şi sute de mii de nefericiţi au făcut şi fac în România, gestul de a se prezenta corect şi demn la penitenciar în vederea ispăşirii pedespsei, gestul pe care ultimii infractori îl pot face, nu-l poate face profesorul unversitar de drept, intelectualul fin, marele politician şi conducător al Românie, dl. Adrian Năstase. Confruntată cu răspunderea, această mare p