Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monstroceii fericiţi. Disney pregăteşte un nou serial pentru preşcolari

Publicat in Jurnalul, joi 21 iunie 2012 ·

Da, titlul este o improvizaţie personală, întrucât tocmai anul viitor copiii din România se pot întâlni cu "Happy Hugglemonsters", un serial Disney cu animaţie 3D. Jurnalul Naţional s-a aflat în culisele realizării acestui serial şi a văzut cât de distractiv poate să fie să ai un astfel de job. Calculatoare peste tot, birouri decorate cu fel de fel de personaje din desene animate, lume bine dispusă (cum altfel) – toate acestea le-am văzut cu ocazia vizitării studioul Brown Bag Films din Dublin (nominalizat de două ori la Premiul Oscar).

Carte ilustrată

Noul serial pentru preşcolari de la Disney Junior "The Happy Hugglemonsters" – s-a născut dintr-o carte ilustrată pentru copii, "I’m a Happy Hugglewug", scrisă de autoarea şi ilustratoarea premiată Niamh Sharkey, publicată de Walker Books în 2007. "Ideea iniţială a venit de la câteva schiţe şi mâzgălituri cu mici monştri fericiţi pe care i-am desenat în caietele mele. Voiam să creez o zi din viaţa unor micuţi monştri. Familia lui Henry Hugglemonster este parţial inspirată din experienţa mea personală, deoarece şi eu am crescut într-o familie agitată şi unită, unde nu a existat niciodată un moment plictisitor. Am dorit ca această carte să fie una interactivă; de aceea Henry le vorbeşte cititorilor şi îi invită să i se alăture."

Responsabilitate

Un desen animat este un lucru minunat, vesel şi colorat. În spatele lui însă se află nopţi de nesomn, probleme întoarse pe toate faţetele posibile, multă seriozitate, o rigoare deseori nemţească – toate în numele responsabilităţii de care brandul Disney a dat dintotdeauna dovadă. Tocmai de aceea, după primele tatonări, Disney Junior a testat episodul-pilot cu copii cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani şi mamele acestora din întreaga lume la începutul lui 2011. În urma testării serialului, a devenit tot mai vizibil faptul că Henry se dorea a fi mai m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 36 minute
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fostul fotbalist al lui Arsenal, a murit după o scurtă boală. Avea 54 de ani

Mediafax acum 45 minute
Fostul atacant al lui Arsenal şi Everton a murit la vârsta de 54 de ani. Confirmarea vine de la clubul Gunners: „Suntem devastaţi să aflăm că fostul nostru atacant Kevin a decedat după o scurtă boală. A fost adorat de toţi cei din echipă. Suntem cu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum 2 ore
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum 2 ore
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°