Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Consiliu Local din Râciu a fost validat

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 21 iunie 2012 ·

Marţi, 20 iunie, a avut loc validarea noului Consiliu Local al Comunei Râciu, cei 15 consilieri locali aleşi pe 10 iunie intrându-şi astfel în drepturi. După validarea noului Consiliu Local, urmează instalarea în funcţie a primarului, Ioan Vasu, care va depune jurământul miercuri, 27 iunie, pentru al cincilea mandat de primar la nivelul Comunei Răciu. „În 50 de minute Consiliul Local a fost validat, nu au fost nici un fel de probleme. Componenţa noului Consiliu Local are opt consilieri Alianţa pentru Mureş, trei USL şi doi PP-DD. Sunt la al cincilea mandat de primar şi am avut o bună colaborare cu Consiliul Local, doar în primul mandat nu am avut majoritate. Pentru că la noi nu există probleme, toate proiectele de hotârări care le depun, le aduc lor la cunoştinţă. Le dau posibilitatea să le modifice dacă nu sunt făcute bine, şi în cazul în care cineva spune că nu vrea să îl voteze, trebuie să justifice şi de ce. În patru mandate nu am avut o hotărâre să fie trimisă înapoi, exceptând una care viza vânzarea dispensarelor medicale. Eu la Râciu nu fac politică, fac administraţie, şi cine vrea să facă administraţie face, şi cine nu e de acord cu vreo hotărâre, îmi explică în scris. În primul mandat am avut doar cinci consilieri de-ai mei şi totuşi am conlucrat bine cu întreg consiliul”, a declarat Ioan Vasu, primarul comunei Râciu.

Aşadar miercuri, 27 iunie, ora 14.00, Ioan Vasu va fi investit în funcţia de primar, câştigată în urma votului din 10 iunie, la investire fiind invitaţi şi tinerii din comună, stimulaţi să participe activi la dezvoltarea comunei Râciu. „La instalarea mea care va avea loc miercuri, 27 iunie, voi invita vreo 45 de tineri, între 25 şi 40 de ani, pe care îi pregătesc împreună cu consilierul meu personal ca să-şi aleagă dintre ei un lider în următorii opt ani, să participe la toate şedinţele de Consiliu Locale, astfel ca fiecar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 57 minute
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Jaf la un hotel de 5 stele de lângă Champs-Élysées, la câteva ore după vizita lui Joe Biden. Angajaţii au fost legaţi

News.ro acum o ora
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 5 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Incendiu într-un bloc din Sibiu. 30 de oameni s-au autoevacuat

Mediafax acum 51 minute
Pompierii intervin marţi seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din Sibiu. 30 de persoane s-au autoevacuat.

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 6 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 37 minute
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 3 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°