Noul prim-ministru elen, Antonis Samaras, va fi supus, mâine dimineaţa, unei operaţii de dezlipire de retină la ochiul stâng, a anunţat biroul său de presă. Astăzi, ministrul de Finanțe, Vassilis Rapanos, a fost internat într-un spital după ce a leșinat. Sursa: Reuters
Afecţiunea a fost depistată astăzi, în timpul unui control oftalmologic de rutină. Intervenţia va avea loc la spitalul Attikon din Atena, transmite Agerpres.
Potrivit televiziunii de stat, Samaras a anulat, din acest motiv, o întâlnire a grupului parlamentar al partidului său Noua Democraţie, programată pentru ora 18.00.
Antonis Samaras a fost învestit în funcţie miercuri, devenind al patrulea prim-ministru al Greciei în ultimele opt luni.
Formarea guvernului de coaliţie a pus capăt unei crize politice prelungite, care a alimentat temerile că statul elen va fi obligat să părăsească zona euro.
La câteva ore, noul ministru grec al finanţelor, Vassilis Rapanos, 65 de ani, a fost internat în spital după ce a leșinat.
„Vassilis Rapanos a fost transferat la spitalul privat Ygia de la Atena, care urmează să dea publicităţii un comunicat în următoarele ore”, a dezvăluit pentru France Presse un oficial de la cabinetul ministrului.
Preşedintele celei mai mari bănci comerciale din Grecia, Natinal Bank of Greece (NBG), Vassilis Rapanos, a fost numit ieri în funcţia de ministru de finanţe al noului guvern de coaliţie şi urma să depună jurământul în această seară.