Incercarea lui Adrian Nastase de a-si lua viata modifica din temelii stereotipurile in care politica a fost facuta si comentata in anii de dupa '89.
Sa luam de buna varianta sinuciderii, din moment ce astfel a fost prezentata de aproape toti oficialii implicati direct ori indirect in eveniment. Sa pastram orice dubiu pana la momentul in care Adrian Nastase insusi va vorbi despre gestul sau si il va explica.
Sper doar ca nu avem parte de un moment de groaza, cand fostul premier va fi negat ca ar fi incercat sa isi ia viata, iar toata armata de bocitori si asiguratori in legatura cu intentia sinucigasa a lui Insusi va executa pe loc o intoarcere cu 180 de grade a armelor.
Pana atunci, sa ne limitam la marfa pe care o avem. S-a discutat destul despre ambele tipuri de reactii la aflarea vestii tentativei de sinucidere a lui Nastase. Ambele dizgratioase, ambele deplasate inspre acelasi patologic vecin cu actul ultim al lui Nastase.
Pana la urma, ele pot fi intelese. Sunt reactiile spectatorilor in fata prabusirii lui Goliat. Si condamnat la inchisoare cu executare, si organizarea sinuciderii, si ratarea actului final - una mai tare decat cealalta! Cum sa nu comenteze tot poporul, cand foamea cea mai mare de astazi inca este setea de dreptate? Cum sa nu faca lumea glume despre gaura din gat, cand guvernarea lui Insusi a reamintit romanilor de ramasitele autoritarismului?
Pana si osanalele desantate, bocetul cvasi-general in cealalta tabara este de inteles. Tentativa de sinucidere a fost pusa imediat in carca dusmanului sau din ultimii opt ani - Traian Basescu.
Poti sa presupui ca fiecare isi cauta dreptatea lui. Insa introducerea oficiala a lui Traian Basescu in actul sinuciderii lui Nastase a facut-o premierul Victor Ponta. Nu a lasat sa treaca nespeculat momentul. I-a intuit perfect incarcatura emoti
