M-am născut acum 21.061 de zile şi chiar dacă aş fi lipsit total de discernământ, trecerea timpului m-a ajutat să înţeleg ce înseamnă o zi istorică.

În orice caz o asemenea zi am trăit miercuri. În primul rând un politician, unul dintre cei mai importanţi din istoria noastră contemporană, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Procesul a trenat mulţi ani de zile. A fost plin de amânări şi confuzii. Majoritatea oamenilor nu au înţeles nimic. Avocaţii erau bolnavi sau nu citiseră dosarul, apoi ei au recuzat judecătorii, mai târziu toate faptele s-au anchetat şi reanchetat. Au fost citaţi martori peste martori, până când numărul lor i-a depăşit pe cei chemaţi în procesul de la Nurnberg. Au fost mii de comentarii, vizând fie aspectul politic al procesului, fie latura lui infracţională. Când, în sfârşit, dezbaterile păreau să se fi limpezit a mai apărut eventualitatea că faptele s-ar putea prescrie. Atunci toate amânările căpătaseră un sens şi toată lumea a explodat. Au fost multe comentarii de toate felurile, dar toate vizau probitatea judecătorilor. Tot timpul, ani de zile, toată lumea a văzut în acest proces, ca şi în multe altele numai teorii ale conspiraţiei. Numai vendete, manevre politice şi trafic de influenţă, numai şantaj. Miercuri s-a dat o sentinţă definitivă. Ex-Prim-Ministrul României a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Nu reţinere preventivă, nu 29 de zile, nu cum se mai întâmplase în zeci de cazuri cu oameni importanţi. Am aflat, în sfârşit, o sentinţă definitivă. Chiar dacă părerile au fost şi sunt împărţite, chiar dacă ştim sau ar trebui să ştim că o sentinţă definitivă nu se mai comentează. Comentariile şi bârfele aşa vor şi rămâne până vom învăţa să respectăm justiţia. Acum că o şi avem.

După ce sentinţa definitivă s-a dat şi media a explodat ziua de miercuri nu se califica în niciun fel drept