Şi cu suspecţii din dosarul Portul judecătoarele bucureştene par să se fi arătat la fel de insensibile ca în cazul lui Adrian Năstase. Cu mici excepţii
Nebănuite sunt căile justiţiei. Trei din cele cinci judecătoare care au pronunţat sentinţa privind condamnarea fostului premier Năstase la doi ani de închisoare cu executare efectivă au avut în mâini, în ultimul an, celebrul dosar de corupţie privind vămile şi porturile constănţene intitulat generic dosarul Portul, în care suspecţii principali sunt Eugen Bogatu, Sunai Cadîr şi Cătălin Aurelian Pilcă. Foarte interesant, şi cu suspecţii din dosarul Portul judecătoarele bucureştene par să se fi arătat la fel de insensibile ca în cazul lui Adrian Năstase. Cu mici excepţii.
Lumea justiţiei scria ieri că instanţa care l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la doi ani de detenţie cu executare efectivă în penitenciar a fost, în fapt, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Conform aceleiaşi surse, magistraţii care au intrat în acest complet au fost judecătoarele Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitraşcu şi Ioana Alina Ilie. Dintre acestea, cel puţin trei şi-au legat numele şi de faimoasa cauză de corupţie de la Constanţa, respectiv dosarul Portul, fiind vorba despre magistraţii Livia Stanciu, Sofica Dumitraşcu şi Ioana Alina Ilie. În ceea ce le priveşte pe judecătoarele Livia Stanciu şi Sofica Dumitraşcu, acestea au făcut parte din Completul de 5 Judecători care, în toamna anului trecut, mai exact, în luna octombrie 2011, a admis recursul acuzării împotriva suspecţilor.
Iluzii spulberate
Mai exact, magistraţii din completul respectiv au admis recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, spulberând astfel, după câteva luni de arest, iluziile privind eliberarea ale acuzaţilor arestaţi în cauză, în frunte cu Sunai Cadîr, fo