Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moody’s a tăiat ratingul a 15 dintre cele mai mari grupuri financiare americane

Publicat in Adevarul, vineri 22 iunie 2012 ·

După ce cu o lună în urmă le-a pus sub observaţie, agenţia de rating Moody’s a trecut la fapte şi a redus miercuri ratingul a 15 dintre cele mai importante instituţii financiare din Statele Unite. Citigroup şi Bank of America au ajuns la doar două note distanţă de nivelul „junk”, iar Morgan Stanley a scăpat la mustaţă de un downgrade de trei note.

UPDATE 11.00 Niciunul dintre cele 15 ratinguri nu a fost coborât mai mult decât estima Moody's în februarie, când a început evaluarea.

Astfel, Moody's a retrogradat cu câte o treaptă ratingurile HSBC, Bank of America, Royal Bank of Scotland şi Societe Generale, respectiv cu două niveluri Morgan Stanley, UBS, Barclays, BNP Paribas, Royal Bank of Canada, Citigroup, Goldman Sachs Group, JPMorgan Chase, Credit Agricole, şi Deutsche Bank.

Credit Suisse a fost singura bancă din listă retrogradată cu trei trepte, lovitură surprinzătoare pentru pieţe.

Ratingul Goldman Sachs a ajuns astfel la "A3", cel mai redus nivel din istoria băncii, iar Bank of America şi Citigroup se află în categoria investiţiilor cu caracter speculativ.

UPDATE 02.00 „Toate băncile cărora le-a fost redus ratingul sunt puternic expuse la volatilitatea din pieţe, ceea ce le va provoca pierderi din operaţiunile de pe pieţele de capital” a spus Greg Bauer, specialist în analiza sectorului bancar în cadrul Moody’s, citat de publicaţia New York Times.

Reducerea ratingului cu două note, fapt care se va traduce în creşterea costurilor de finanţare de pe piaţa interbancară pentru respectivele bănci, este o lovitură puternică dată acestora, într-un context deloc favorabil, în care trebuie să facă faţă atât crizei datoriilor suverane din Europa cât şi slăbirii economiei americane.

Între numele aflate pe lista Moody’s se află Morgan Stanley, Citigroup, Bank of America şi Goldman Sachs. Citigroup şi Bank of America au ajun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 18 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 34 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°