Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suferinţa şi devotamentul actriţei faţă de soţul ei au depăşit limitele normalului! Prietenii se tem de ce e mai rău! Anca Pandrea a slăbit îngrozitor şi doarme în boxa infirmierelor, ca să fie aproape de Iurie Darie!

Publicat in Cancan, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

La mila angajaţilor din spital şi trăind de azi pe mâine. Aşa a ajuns Anca Pandrea să-şi petreacă zilele şi nopţile, acceptând orice fel de compromis, indiferent cât de josnic ar fi pentru statutul ei de actor, doar pentru a fi lăsată să stea cât mai aproape de Iurie Darie. Suferinţa sa e fără margini. Se vede pe chipul său încercănat şi brăzdat de lacrimi, pe trupul slăbit cu mai bine de zece kilograme în ultimile zile şi pe mina tristă. Cu toate acestea, se ţine tare şi încercă pe cât poate să nu deranjeze activitatea cadrelor medicale care lucrează la Secţia de Terapie Intensivă. Acolo, în spatele uşilor închise, pe un pat se află şi Iurie Darie, în spaţiu steril, unde accesul vizitatorilor este aproape imposibil. "Nu stă lângă patul lui. Nu are voie, nu o lasă medicii. Ea stă ziua pe culoare, pe la uşile secţiei, şi noaptea se odihneşte în boxa infirmierelor. Li s-a făcut milă de ea şi pentru că nu are voie să rămână peste noapte în spital, o «găzduiesc» acolo. Pe acasă nu a mai trecut. Îi aducem noi mâncare, schimburi şi avem grijă de cei doi căţeluşi al lor care au rămas acasă", ne-a povestit senatorul Marius Marinescu.

Prieten de familie cu Iurie Darie şi soţia sa, politicianul susţine că face tot ceea ce îi stă în putere pentru a-i ajuta pe cei doi, însă, în situaţia dată, statul ar trebui să îi acorde artistului un ajutor material sau primăria o rentă viageră. "Pentru mine, Anca e o chinuită, o sacrificată. Duce o viaţă extrem de grea doar pentru că i-a intrat în cap că nu trebuie să se despartă de Iura. În spital este o atmosferă deprimantă, o presiune psihică incredibilă, în orice moment cineva plânge sau se vaită. Dar ea stă acolo şi se mulţumeşte să îl vadă câteva minute, să ştie că e aproape la nevoie. A slăbit îngrozitor, cred că are 45-50 de kilograme. Are momente când mai cade psihic, ca atunci când a spus că, dacă se întâmplă ceva, ea se

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°