Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reorganizarea Hidroelectrica se va face fără vânzarea de active şi cu asigurarea locurilor de muncă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 iunie 2012 ·

Reorganizarea Hidroelectrica, companie intrată miercuri în insolvenţă, se va face fără vânzare de active, cu asigurarea stabilităţii locurilor de muncă şi menţinerea în integralitate a drepturilor salariaţilor.

„Părţile semnatare se angajează că reorganizarea Hidroelectrica se va face din punct de vedere al mecanismelor economice, fără vânzarea de active, cu menţinerea în integralitate a drepturilor salariaţilor societăţii şi cu asigurarea stabilităţii locurilor de muncă, într-un climat normal de muncă în scopul redresării economice a societăţii", potrivit unui acord încheiat vineri de Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Hidroelectrica, filiala Hidrosind a Hidroelectrica, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Hidroelectrica şi administratorul judiciar, informează Mediafax.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, miercuri, deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul Hidroelectrica, în urma cererii depuse de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica. Administratorii companiei de stat au decis să solicite intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica din cauza scăderii cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a afirmat marţi că intrarea în insolvenţă, după „un dezastru de management" şi seceta din 2011, nu vizează falimentul companiei, ci reorganizarea, care va dura 16-18 luni, şi nu va duce la vânzarea de active sau închiderea de hidrocentrale.

Potrivit bilanţului companiei, profitul net a scăzut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane de lei, la 6,4 milioane de lei, în condiţiile în care veniturile totale au coborât de la 3,41 miliarde de lei la 3,18 miliarde de lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde de lei.

Hidroelectrica le-a livrat în 2011 „băieţilor deşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°