Ultimele evenimente exhibate pe ecranul public romanesc seamana izbitor cu cele din epoca de pionierat a cinematografiei. Imagini repezite, in care personajele parcurg cadrele nefiresc de iute.
Un potpuriu de capodopere din copilaria celei de-a saptea arte, ce propuneau in zorii veacului trecut titluri precum: "Zile de fiori si ras" ori "Cand comedia era rege".
Diferentele dintre acum si atunci sunt date de policromia scenetelor caraghioase imortalizate cu aparatura high-tech si, mai ales, larma isterizata. Locul explicatiilor laconice incrustate mut in banda de celuloid este luat de incantatiile patetice ale unor dudui bantuite de furtuni hormonale.
Alte doamne "decreteaza" printre buze rujate cu bronz de soba ca domnul Adrian Nastase este unul dintre "cei mai mari romani din toate timpurile". Lor li se adauga cronicari de-o clipa, rataciti cu plasa de rafie prin Piata Matache, talk-solisti tv doldora de ipoteze si, bineinteles, politicieni.
Primele doua categorii de letopisetari fac parte dintr-o panza pastelata de natura vie cu basc pe crestet si peste de sticla pe televizor. Ultimii apartin castei docte a reprezentantilor neamului. Tocmai de aceea ar trebui sa le impuna supusilor respect, atentie dilatata, poate chiar admiratie.
Se vede ca nu reusesc. Sunt departe de tinuta elevata pe care o reclama notorietatea si functia in stat. Bunaoara, zicerea domnului Victor Ponta la putin timp dupa lovitura de teatru din Zambaccian: "Ma gandesc daca Basescu e fericit acum". Asa ceva contravine monstrous unei elementare reguli de fier a democratiei veritabile conform careia este obligatoriu sa gandesti de doua ori inainte de a nu spune nimic.
In pofida uraganului iscat in paharul cu apa al celor doi. Pretextul emotional nu cautioneaza o asemenea afirmatie. Vorbele-i tulburate denota cinism, iesiri nest