Prezenţa lui Valeriu Popa la Bârca şi în alte localităţi doljene se lasă, cum era de aşteptat, cu foarte multă muncă. Nu sunt dintre aceia care să considere că, dacă un om nu face un efort care să-l prăbuşescă, el nu munceşte.
Valeriu Popa are capacitatea unică de a întinde mâna spre bolnav, de a-i lua caracteristicile bioenergetice, de a le prelucra, de a da soluţii şi a obţine rezultate, cât nu reuşesc spitale întregi. Casa noastră din Bârca a devenit loc de pelerinaj. Vin tot felul de oameni, din satul nostru, dar şi din împrejurimi, unii paralizaţi, aduşi în căruţe, alţii cu picioarele infectate de la muncile câmpului, unii cu rinichii şi plămânii distruşi de apă rea şi praf, alţii cu ulcere şi constipaţii.
Nu e de mirare că, după o astfel de zi, în care a constatat boli şi a îndemnat pe drumul cel bun zeci de oameni, nenea Valerică adoarme seara, cu capul în mâini, pe fotoliu.
Doamna doctor Păstoru pregăteşte masa de dimineaţă, cu un plus de gingăşie faţă de bunicul meu, la care constată, într-adevăr, minunile făcute de regimul lui Popa. Viaţa ei intimă, voluptoasă şi agitată, înţesată de 17 avorturi, nu s-a încheiat.
Atenţie la un criminal autocriminal
Doctorul Dumitru Constantin ne-a povestit, recent, o întâmplare senzaţională, care l-a avut ca erou pe Valeriu Popa. Noi ştiam povestea şi din alte surse, dar preluarea ei din gura unui general al medicinei a fost o reconfirmare binevenită.
În 1967, la Întreprinderea „Relon” Panduri, inginerul Valeriu Popa deţinea o funcţie de conducere, care-l plasa în situaţia de a-şi da acordul pentru anumite angajări. La un moment dat, i-a venit la semnat o hârtie, prin care un oarecare bărbat solicita să fie încadrat pe postul de zugrav. Deşi proba practică fusese trecută cu bine şi toţi ceilalţi şefi avizaseră favorabil primirea zugravului, Valeriu Popa a fost ferm: „Nu sunt de acor