Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia a angajat 70.000 de functionari, in ciuda acordului cu UE-FMI. In doi ani, ajutoarele internationale au ajuns la 31.000 de euro pentru fiecare grec

Publicat in HotNews, duminică 24 iunie 2012 ·

Grecia a incalcat acordul cu UE si FMI angajand aproximativ 70.000 de functionari in perioada 2010-2011, potrivit unui raport publicat duminica de revista To Vima si citat de AFP. Acest saptamanal de centru stanga citeaza un prim raport intern al misiunii permanente a Troicii (UE, BCE si FMI), precum si un al doilea, realizat de ministrul de finante ad interim, George Zannias.

"In timp ce guvernul (condus de socialistii de la PASOK) aproba legi de reducere a numarului de functionari, acestia erau introdusi inapoi in sistem pe fereastra", potrivit unui membru anonim al Troicii, citat de To Vima.

El a adaugat ca alte 12.000 de persoane au fost angajate in colectivitatile locale, in conditiile in care masurile de economisire prin fuziunea municipalitatilor erau in curs de aplicare.

Raportul pe care Zannias urmeaza sa-l transmita succesorului sau desemnat dupa alegerile din 17 iunie, Vassilis Rapanos, arata ca Grecia are si acum, oficial, 692.000 de functionari, aproape fara nicio schimbare, in ciuda faptului ca 53.000 s-au pensionat in 2010. Spitalizat de urgenta vineri, Rapanos nu a apucat inca sa depuna juramantul.

In conditiile in care 40.000 de oameni au plecat din sistem in 2011, reducerea neta nu a fost decat de 24.000, afirma To Vima.

Grecia s-a angajat sa nu angajeze decat un functionar la cinci plecari din sistem in cadrul primului memorandum negociat in schimbul unui masiv sprijin financiar.

Acest raport este publicat in contextul in care o noua misiune a Troicii este asteptata luni la Atena pentru a evalua situatia finantelor publice ale tarii iar Grecia cere renegocierea celui de-al doilea memorandum, semnat in februarie.

In doi ani, un ajutor de 347 miliarde de euro - doua imprumuturi de 110 si 130 de miliarde, plus o reducere a datoriei de 107 miliarde - a fost acordat Greciei, ec

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tricolorii la Euro 2024: Echipele de start la meciul Belgia – România

News.ro acum 30 minute
Echipele de start la meciul Belgia – România, de la Koln, programat la ora 22.00, în grupa E a Campionatului European: BELGIA: 1. Casteels – 3. Theate, 4. Faes, 5. Vertonghen, 7. De Bruyne-cpt., 8. Tielemans, 10. Lukaku, 14. Lukebakio, 21. Castagne,

Euro 2024 - Portugalia învinge Turcia şi are asigurat locul în optimile de finală

Mediafax acum 32 minute
Bernardo Silva de la Manchester City a deschis scorul la jumătatea primei reprize, cu un şut din prima, după ce centrarea lui Nuno Mendes, de pe stânga, a fost deviată norocos. Un autogol hilar a dublat avantajul Portugaliei, când fundaşul Samet Aka

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum o ora
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 2 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

32°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°