Nicolae Robu, noul primar ales al Timişoarei, a fost validat, vineri, în funcţie. Odată cu acesta au depus jurământul cei 27 de noi consilieri locali şi cei doi noi viceprimari ai oraşului. „Să nu ne înşelaţi aşteptăril” le-a spus fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu.
La ceremonia de învestitură a noilor aleşi locali au participat angajaţi aiMunicipalităţii, familiile noilor aleşi, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, noul preşedinte al Consiliului Jude ţean Timiş, Titu Bojin, arhiepiscopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, Paisie Lugojanu, şi mai mulţi reprezentanţi ai clasei politice locale.
În noul Consiliu Local, U.S.L. are cel mai mare număr de consilieri locali . 15, P.D.-L. a obţinut cinci mandate, Uniunea pentru Timiş are patru consilieri, iar P.P.-D.D. are trei reprezentanţi în Consiliul Local.
După validarea noilor consilieri locali, a urmat ceremonia de învestitură a noului primar al oraşului. Liberalul Nicolae Robu a preluat ştafeta de la Gheorghe Ciuhandu, care a ocupat această funcţie timp de patru mandate. Fostul edil al oraşului a declarat că pleacă de la conducerea instituţiei cu sentimentul datoriei împlinite : „Cu 16 ani în urmă şi eu depuneam pentru prima dată jurământul de primar. Am moştenit un oraş cu 12% şomaj. Astăzi rata e de 2%. Plec cu sentimentul datoriei împlinite, las o bază solidă, atât prin cele pe care le-am făcut, cât şi prin proiectele europene în derulare. A fost o perioadă grea, de tranziţie, dar am mers înainte pe considerentul că am făcut administraţie, nu politică, prin respectarea legii, deşi m-am confruntat cu politizarea excesiv”. Gheorghe Ciuhandu declară că a venit vremea ca atacurile de campanie să fie înlocuite de o muncă constructivă : „Las totul unor oameni mai tineri şi le recomand colegilor mei să voteze constructiv, să facă opoziţie constructivă în folosul oraşului.