Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania a cerut ajutor de la UE pentru salvarea băncilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 iunie 2012 ·

Spania a cerut astăzi oficial ajutor european de până la 100 miliarde de euro pentru băncile sale, se arată într-o declaraţie a Ministerului Economiei de la Madrid, transmite Reuters. Sursa: REUTERS

Luis De Guindos, ministrul spaniol al economiei, a afirmat într-o scrisoarea adresată lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrupului, că valoarea finală a asistenţei financiare va fi stabilită ulterior, dar ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi toate necesităţile băncilor plus un capital tampon suplimentar.

De asemenea oficialul spaniol a confirmat că intenţionează să semneze un memorandum de înţelegere pentru ajutorul financiar, care va include detaliile complete, până în 9 iulie.

Vineri, Luis de Guindos afirmase că există un acord prin care prima tranşă a ajutorului va ajunge direct la băncile cu cele mai grave probleme, care deja au fost preluate de Madrid prin intermediul Fondului public spaniol de sprijinire a sectorului bancar (Frob).

Spania a dat publicităţii joi rezultatul auditului independent în care se estimează că sectorul său bancar are nevoie pentru recapitalizare de o sumă totală maximă cuprinsă între 52 şi 62 de miliarde de euro.

Datoria suverană nu trebuie afectată

Astfel, astăzi începe un proces de negocieri cu Uniunea Europeană, astfel încât condiţiile care vor trebui respectate pentru linia de credit să afecteze cât de puţin posibil datoria suverană a ţării, informează EFE, preluată de Agerpres.

Una dintre posibilităţile ca datoria suverană să nu fie afectată este prelungirea termenului de rambursare a creditului. Astfel, împrumutul poate fi rambursat pe o perioadă mai mare de 15 ani, cu o perioadă de graţie între cinci şi zece ani, şi o dobândă cuprinsă între 3% şi 4%.

Eurogrupul a stabilit că poate acorda o linie de credite de maximum 100 de miliarde d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 10 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 10 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 9 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 12 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Restricţii de tonaj pe drumuri naţionale şi autostrăzi, din cauza caniculei

G4Media acum 13 ore
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va impune, luni, restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius) din judeţele Dolj, Olt,

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 12 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 13 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Olaf Scholz este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a extremei dreapta la alegerile parlamentare din Franţa

News.ro acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National al lui Marine Le Pen la alegerile parlamentare din Franţa, relatează Politico. "Sunt îngrijorat de aleg

Vremea

București
acum

24°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

18°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°