Pe omul Ioan Rus pot sa-l inteleg. Adrian Nastase ii este prieten, i-a incredintat unul dintre cele mai importante ministere din Guvernul sau. Condamnarea acestuia a fost, desigur, o lovitura pentru Ioan Rus. Dar Ioan Rus nu-si putea permite, nu avea dreptul sa reactioneze ca un prieten atat timp cat este ministru de Interne.
Oricat de mare ar fi fost suferinta si ingrijorarea omului Ioan Rus, ministrul de Interne trebuia sa se tina cat mai departe de povestea Nastase, adica sa actioneze institutional si profesionist.
Si cat timp ministrul de Interne nu suna fiecare condamnat pentru a-l ruga sa se predea, cat timp ministrul de Interne nu dispune ca, in toate cazurile, politistii trimisi sa puna sentinta in executare sa fie imbracati civil pentru a nu stresa condamnatul, cat timp ministrul de Interne nu trimite ambulante pentru ipoteza tentativelor de sinucidere la toate executarile, nu avea niciun drept sa o faca pentru Adrian Nastase.
Dupa cum balbaiala privind momentul inceperii executarii pedepsei este indamisibila pentru un ministru de Interne. Ori e incompetenta, ori e suceala in functie de interesele condamnatului.
"Adrian Nasase n-a fost condamnat la moarte. Sa-i smulgem perfuziile, ce sa facem?", se intreba exasperat Ioan Rus. N-are importanta daca a fost condamnat la moarte sau la o luna de inchisoare. Important este ca a fost condamnat definitiv si irevocabil si are statut de condamnat, acelasi si pentru hotul de buzunare, si pentru politicianul corupt, si pentru asasinul cu sange rece.
Cat despre perfuzii, ar fi fost bine ca ministrul de Interne sa nu vorbeasca despre funie, cat timp tocmai absenta lor a fost unul dintre indiciile ca sinuciderea lui Adrian Nastase ar fi fost cam "plagiata". Asadar, nu prea aveam ce sa-i smulgem lui Adrian Nastase. Dar si sa existe perfuzii, ele pot fi administrate
