- Social - nr. 122 / 26 Iunie, 2012 Dupa anul 1945, s-au depus eforturi uriase pentru reconstructia si industrializarea tarii. Cu toate greutatile momentului, s-a reusit acest lucru, iar oamenii erau multumiti, in general, ca aveau un loc de munca si o locuinta. A venit acel decembrie 1989, cu consecintele lui dramatice, cu tradari din interior si exterior, in care romanii au sperat la o viata mai buna si o adevarata democratie. Sperante care au fost naruite in scurt timp! Am avut o economie dezvoltata – agricultura cu sistemele de irigatii puse la punct, complexe agroalimentare moderne si o industrie competitiva. Din acel an 1990 a inceput distrugerea economiei tarii. Sistemele de irigatii au fost, premeditat, distruse, complexele agroalimentare inchise, iar fabricile, intreprinderile, combinatele au fost transformate in ruine, ulterior date la fier vechi, iar milioane de romani au ramas fara un loc de munca. Din punct de vedere industrial, Romania a devenit o ruina, o piata de desfacere pentru marfurile din tarile dezvoltate. In aceasta situatie am ajuns la mana unor organisme internationale (FMI, Banca Mondiala etc.), care ne dicteaza ce sa facem cu putina industrie care ne-a mai ramas si cu banii tarii. Vinovati de aceasta stare a tarii: presedintii, guvernele de dupa anul 1990, care au permis hotilor, escrocilor (in colaborare cu mafia straina) jaful. A iesit la iveala lacomia, fara margini, a unor conationali de-ai nostri. In plan extern (diplomatic), guvernantii Romaniei au dat dovada, in multe cazuri, de lasitate si lipsa totala de demnitate nationala. Acest lucru s-a dovedit cu ocazia semnarii Tratatului dintre Romania si Ungaria, semnat la Timisoara, in anul 1992. Delegatia Romaniei era condusa de presedintele de atunci Ion Iliescu (ministru de Externe – Gh. Melescanu). Nu s-a cerut Ungariei sa isi ceara scuze pentru atrocitatile comise de unguri impotri