Nu. Nu e vorba despre istorie, fineţuri şi analize siropoase despre Bucureşti. Dincolo de păienjenişul administrativ, care din mila lui Dumnezeu funcţionează sfidând reguli, norme sau principii, a noastră Capitală este, an de an, bolnavă. Parcagiii, lăuzele care cerşesc cu prunci în braţe pe la uşile bisericilor, betegii şi schilozii cu proteze colorate, certificatele cu boli straşnice trase la xerox sau articole de ziar mânjite de slin fluturate-n staţiile de autobuz, toţi şi toate, animă banal oraşul de ani de zile şi nu ne pasă.

De ceva timp încoace însă, asemeni unui uriaş cu picioare de lut, Bucureştiul îngenunchează în faţa unor probleme de-a dreptul închipuite. Doar un entomolog cu veleităţi vădite într-ale psihologiei sociale poate explica cum o mână de insecte dă peste cap „sănătatea” urbei. Căpuşele ne-au invadat parcă la un semn iar ţânţarii au decolat vijelios, acum două săptămâni, în escadrile ale morţii din beciurile şi subsolurile oraşului. Bolile tropicale ne pândesc la tot pasul iar virusurile ucigaşe sunt pe toate gardurile!, vedem la ştiri încă din primăvară. Acum oraşul este invadat din nou. “Hyphantria cunea”, adică omida păroasă, colcăie în sectoarele 4, 5 şi 6 după ce anul trecut Centrul pentru Protecţia Plantelor al municipalităţii anunţa că „au fost efectuate tratamente fitosanitare generalizate pentru a preîntâmpina pe viitor apariţia focarelor şi invaziei agresive de omizi”.

Cum suntem abia în luna iunie, ne-am putea întreba ce urmează până la toamnă? Viespile africane şi acarienii vânjoşi sfidează totuşi ridicolul. Una peste alta, pragmatic vorbind, un contabil ar putea calcula cu uşurinţa ce înseamnă toate acestea: în euro bineînţeles, nu în emoţie colectivă. Până atunci, subscriu vorbelor unui bun prieten: „Aştept cu interes ziua în care oraşul ăsta se va împuşca în gât!”.

Nu. Nu e vorba despre istorie, fineţuri şi an