Invitat la "Sinteza zilei", premierul Victor Ponta l-a comparat pe Traian Băsescu cu Nicolae Ceaușescu declarând că Preşedintele refuză să cedeze puterea unei alte forţe politice care a obţinut majoritatea voturilor populaţiei la ultimele alegeri, aşa cum un alt preşedinte refuza în 1989 să cedeze puterea.
Victor Ponta a precizat că România se află într-o situaţie profund anormală şi greşită, într-un haos provocat, în care preşedintele nu ţine cont de faptul că populaţia a transmis la ultimele alegeri că optează pentru o altă forţă politică.
Şeful Guvernului a afirmat că şeful statului "controlează anumite instituţii", fără să indice care sunt acestea, dar adăugând în acest context că preşedintele luptă trimiţând sesizări la Curtea Constituţională "care i-a fost întotdeauna aproape", la Consiliul Naţional al Audiovizualului şi la alte instituţii.
"Preşedintele ne sabotează tot timpul cu oameni puşi în diferite locuri. El nu va ceda puterea indiferent de ce zice poporul. A mai fost un preşedinte care, în 1989, refuza să lase puterea", a spus Ponta.
Premierul a precizat din nou că va merge la Consiliul European din această săptămână.
Totodată, premierul a precizat că poporul român este cel care poate face dreptate.
"Poporul român este singurul care poate face dreptate, care poate să spuna 'vrem să rămânem cu Traian Băsescu sau vrem un alt drum, unul european'. Am încercat calea europeană și am primit în schimb sabotaj, atacuri sub centură, blocaj total. Este o situație care nu mai poate continua mult timp. În timp ce toată Europa se luptă cu criza, noi suntem blocați în orice acțiune guvernamentală de un președinte care nu accepta să lase puterea", a spus Victor Ponta la Antena 3.