Ne aflăm sus, pe malul Defileului râului Ciorna şi scrutăm cu privirea depărtările. Îmbrăcat în alb, subţirel şi vioi, primarul Mihai Mârzenco se strâduieşte să mă convingă că valea defileului este perla de pe coroana satului. Priveliştea vastă din faţa noastră este copleşitoare şi are măreţie de Grand Canion apărut pe neaşteptate pe aceste meleaguri. Realizezi instantaneu că natura şi-a făcut pe deplin datoria , modelând cu talent de artist, dealurile acoperite cu păduri, întrerupte doar de apariţia unor sate cu nume moldoveneşti, melodioase. Ne aflăm între pământ şi cer, pe platforma Mateuţilor, satul de piatră, aflat departe de România.
Drumul spre Mateuţi
La Orhei, suntem aşteptaţi de primarul Mihai Mârzenco şi de Mihaela, fiica acestuia, studentă la Colegiul Pedagogic. Primarul este un om tânar, cu statură zveltă. Prima impresie pe care o avem este aceea că ne aflăm în faţa unui om care nu are niciodata astâmpăr. Ne invită cu o ospitalitate caldă să urcăm într-o ,,Ladă” de teren cazonă, de culoare verde închis. ,,Numaidecât plecăm!”. Mihai Mârzenco are sămânţa de vorbă a moldovenilor. Ne întreabă despre România unde nu a fost decât o singură dată şi fără să aştepte întrebările noastre, începe să povestescă despre Moldova. Ne avertizează că drumurile sunt rele şi că vom trece printr-o zonă accidentată. Înainte de a ajunge la Rezina, străbatem o porţiune de drum cu hârtoape, pentru străbaterea cărora este obligatoriu să conduci o ,,Ladă” solidă. Undeva, aproape de reşedinţa de raion, tâzneşte în dreapta noastră, Nistrul. După 1990, navigaţia pe râu a fost întreruptă. Imensitatea calmă a apei nu are nimic deosebit. Peste râu, pe malul stâng, se află Transnistria o curea îngustă de pământ care se întinde de-a lungul râului până dincolo de Tiraspol. Pe malul transnistrian se zăreşte din când în când, câte o casă izolată. Nimic nu preve