Un fost premier al Guvernului României, condamnat la puşcărie cu executare la capătul unui proces-maraton (pe care el îl consideră politic, iar detractorii lui legitim), a încercat să-şi pună capăt zilelor. A apăsat scurt pe trăgaci. Nu i-a ieşit, a scăpat cu viaţă. În loc de celulă, a ajuns, intermediar, la Spitalul de Urgenţă. Unde medicii se ocupă de starea lui de (ne)sănătate. Astea-s faptele, restu-i legendă şi interes politic; în sprijinul sau contra lui.

Fiindcă Monicăi Macovei, mai pricepută la orice chiar şi decât era odinioară Elena Ceauşescu, îi pute diagnosticul pus lui Adrian Năstase (chiar, mai există foruri profesionale ale medicilor?) şi trepidează orgasmic la gândul că l-ar putea vedea legat pe Arogant, chirurgul Şerban Brădişteanu (împreună cu trei poliţişti, să fie masa bogată) e ridicat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului. Dezgustătoarea asta stalinistă, care singură a făcut României mai mult rău decât toate guvernele postdecembriste la un loc, încă mai are control pe acuzatori şi, mai grav, pe instanţe. Asta e starea politică de fapt a României de azi. Procuratura şi serviciile, care controlează CSM şi au ajuns la tupeul de a trage la răspundere avocaţii şi ziariştii că gândesc şi vorbesc liber, ştirbind "onoarea" torţionarilor de tip nou, sunt în continuare ale lui Traian Băsescu. Şi se comportă ca atare. Oricine cârâie sau nu execută directivele e executat public, linşat mediatic şi, la nevoie, urcat în dubă.

Teoretic, la nivel public, ar trebui să fie o luptă politică pe viaţă şi pe moarte. În care USL să se zbată de-adevăratelea să recâştige funcţionarea normală a statului. Între altele, fie şi pentru că asta promitea când era-n opoziţie şi-n campania electorală. Deocamdată, însă, în timp ce roş-galbenii stau cu curu-n poartă, joacă doar echipa (fostă) portocalie. Care şi-a scos la înaintare coloneii detaşaţi în