Paradoxal, Năstase a plecat la Rahova cu salvarea. Nimic nu l-a putut salva. Şi, cu toate acestea, privirea, care i-a patinat preţ de câteva secunde peste chipul celor din jur, a părut aceea a unui om împăcat. E posibil să fi fost doar reflexia unui sedativ.
Nu vreau să fiu cinic şi nici avocat din oficiu. "Cazul Năstase" este cu atât mai complicat cu cât planurile - obiectiv şi subiectiv - interferează. Eşti tentat să acorzi circumstanţe, dincolo de matricea legală, din varii motive: suntem oameni, suntem creştini, avem superstiţii, trăim angoase, percepţii, ne temem de blam.
Dar dincolo de toate, există legea şi percepţia ei. Pentru că societatea nu poate funcţiona guvernată de stări şi percepţii, de impuneri şi constrângeri arbitrare. Democraţia rămâne structurată pe o sumă de legi şi precepte morale.
"Cazul Năstase" a devenit un caz în sine prin ieşirea pe care a ales-o Adrian Năstase. Şi e limpede că e greu să judeci un om în atare circumstanţe. Poţi face doar observaţii.
Există personalităţi de genul fostului premier - inteligenţi, orgolioşi şi inflexibili până la aroganţă şi impuls dictatorial - care, în anumite momente, îşi pierd cumpătul. Conştienţi de sine, încântaţi şi foarte atenţi la ei înşişi, la hobby-uri imperioase, la obsesiile de colecţie, la crearea diferenţelor, se desprind temporar de lumea imediată, de "mica" societate, cu nervii, neîmplinirile şi vulgaritatea ei cotidiană.
În ceea ce mă priveşte, sunt absolut convins că Adrian Năstase nu i-a spus vreodată în această viaţă lui Bogdan Popovici, "Bogdane, rezolvă-mă şi pe mine în campania asta, cu banii din Trofeul Calităţii". Iar dacă banii s-au dus în această direcţie, spălaţi şi uscaţi, probabil că alţii s-au îngrijit de problemele lumeşti ale fostului premier. Numai că Justiţia, după toate instanţele create de dreptul democratic, a decis că Năstase este bene