Pentru ca stie ce a lasat in urma. Privind la emulatia cvasi-generala pe care a reusit sa o starneasca in jurul sau, dupa tentativa nereusita de a-si lua viata, Adrian Nastase pleaca impacat spre penitenciar.

Circul provocat de condamnarea sa si apoi de evenimentele din Zambaccian i-au redat increderea in viata si in viitor. Chiar de nu va mai fi niciodata ce a fost, desi viata in Romania pare mai misterioasa decat potecile Domnului, stie ca partidul, oamenii si tara nu i-au dat drumul nicio clipa.

A simtit zidul pe care partidul l-a ridicat in jurul sau. L-a incalzit solidaritatea camarazilor care au facut tot ce au stiut si au putut mai bine sa il transforme intr-un erou national. Strigatele bocitoarelor de la televizor impotriva dictaturii lui Traian Basescu l-au miscat profund, stiind prea bine ca un simplu gest de-al sau a declansat toata aceasta nebunie de proportii cosmice.

Si daca Romania intra in faliment zilele astea, stirea nu ar fi interesat pe nimeni. La asa impact, cum sa nu zambesti cu o aroganta la care nici nu visai in vremurile cele mai bune din trecut?

Un zambet vag, concentrat in ochi si distribuit apoi pe toata suprafata fetei. O expresie de invigator, ai fi tentat sa spui, daca nu ai sti prin ce a trecut omul ala in ultima saptamana. Si totusi. E ca si cum ar spune fiecarui privitor ca nimic si nimeni nu il poate frange aici, in Romania, si oriunde in lume. Ca doar el insusi este stapan pe viata si destinul sau.

Zambeste pentru ca stie ca mostenirea sa cea mai de pret, spiritul sau si invataturile sale vor cuceri terenul pierdut in ultimii ani.

Adrian Nastase ar putea zambi si pentru ca stie ca mostenitorul testamentului sau politic, Victor Ponta, a reusit intru-un final sa isi depaseasca mentorul. Razboiul sau cu Traian Basescu ii oblojeste rana condamnatului Nastase Adrian