Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In partida Basescu-Ponta, este 1-1 la pauza (Opinii)

Publicat in Ziare.com, miercuri 27 iunie 2012 ·

In sfarsit, in cel mai neaos stil romanesc, enigma de tip sahist a invingatorului a fost elucidata. La summitul gazduit de Bruxelles, intre 28-29 iunie, vor merge atat nebunul, cat si turnul. Din cauza ca nu avem rege, partida s-a incheiat remiza. Cu drept nescris de revansa.

Fiecare dintre cei doi ia cate o jumatate de punct de la propria echipa sustinatoare. Si zero la adevar in perceptia publicului larg, ca la fotbal. Pentru simplul motiv ca acestuia din urma ii este perfect egal sau mai degraba indiferent ce aeronava isi va descarca in Belgia pretiosul pasager. Air Force One sau una de linie cu regim special e cam tot acelasi lucru.

Asadar, sfada pe tema data s-a incheiat la programul de figuri impuse (vanitatea) si la impresia artistica (lamentabila). Care lista transmisa gazdelor cu plenipotentiarii nostri?! Ce reguli de uzante si protocol?! Merge toata lumea. In sala de reuniuni a Consiliului Europei, domnii Ponta si Basescu vor utiliza un shake hands dedicat pozarilor, sub ranjet fals, ca si cand s-au vazut ultima data acum doua generatii in Martinica.

Dincolo de situatia caraghioasa, se verifica inca o data, daca mai era nevoie, faptul ca teleaga nationala poate merge inainte cu o sarma petrecuta peste osia rupta. Turnirul capeteniilor de sub flamurile cu roze fara sot, inceput cu ceva timp in urma, a trecut pe terenul de antrenament doar o saptamana.

Intaietatea i-a palit vremelnic in fata duelului de vodevil, Nastase-Nastase. Cum in acest caz invingatorul ramane in pronuntare la Rahova, s-a reluat actul secund din piesa solilor ce vor purta tricolorul la Bruxelles.

Tanarul lup Ponta ii contestase acest drept ce parea destinat prin traditie presedintelui tarii. I-a cerut Parlamentului sa se pronunte, stiind ca in Legislativ atuurile ii sunt multiple. La randul sau, vexat de indrazneala "imaturului"

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 5 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 4 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 6 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 4 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 10 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 6 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 11 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 5 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 9 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°