Premierul Victor Ponta a reiterat, marți seară, că nu doreşte să comenteze cazul Adrian Năstase, pentru a nu se interpreta ca o presiune a politicului asupra justiţiei, adăugând însă că nu înţelege de ce declaraţiile unei "iresponsabile care stârneşte doar milă" sunt acceptate.
"Dacă eu sunt responsabil (n.r în a evita un comentariu în cazul Năstase) şi vă daţi seama că aş avea foarte multe lucruri de spus, sunt fost magistrat, om al legii, este vorba de o persoană pe care o cunosc foarte bine, dar mă pot abţine tocmai pentru ca să nu se spună că un important om sau politicienii fac presiune asupra justiţiei, dar în acelaşi timp o iresponsabilă, nu-i mai dau numele, că stârneşte doar milă, care toată ziua se pricepe, ea ştie ce să facă şi doctorii, vrea să ne aresteze pe toţi , să rămână doar ea şi cu domnul Băsescu în libertate, care toată ziua ameninţă.
Tot om politic, întâmplător şi europarlamentar, aia nu-i presiune asupra justiției? CSM-ul nu mai constată că cineva face presiuni? Deci, nu ai voie să faci presiuni decât dintr-o parte, din partea preşedintelui Băsescu, iar din partea cealaltă, nu", a spus Ponta, la Antena 3.
Comentariul premierului vine ca urmare a declarațiilor fostului ministru al Justiţiei, europarlamentarul PDL Monica Macovei care a semnalat încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la "negocierea" unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, şi a cerut demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.
"Gestul ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, de a-l suna pe condamnatul Adrian Năstase şi de a negocia cu acesta un regim preferenţial de a ajunge la închisoare este inacceptabil. Şi aşa rămâne, chiar dacă ministrul ar promite public că va telefona tuturor condamnaţilor la pedepse cu închisoare de azi încolo ca să-i întrebe cum vor să fie duşi la penite