Intenția Parlamentului de la Budapesta de a ține o şedinţă pe teritoriul Slovaciei, la Komarno, fără consultarea prealabilă a autorităţilor acestui stat, a scandalizat Bratislava. Președintele legislativului slovac, Pavol Paska, a apreciat aseară că ar fi un gest fără precedent ca şedinţa unei comisii a parlamentului naţional al unui stat să desfăşoare pe teritoriul unui alt stat, fără ca acesta din urmă să fie informat. Sursa: Wikipedia
Paska a precizat că i-a transmis ambasadorului ungar Csaba Balogh protestul său faţă de planul comisiei parlamentare ungare pentru coeziune naţională de a se întruni în data de 27 iunie la Komarno, la graniţa comună.
”Porţile vor sta întotdeauna deschise şi vom primi cu bucurie parlamentari ungari, însă într-un mod standard, diplomatic şi care respectă protocolul”, a subliniat Paska, precizând că legislativul de la Budapesta nu a informat Slovacia cu privire la acest plan.
Comisia pentru coeziune naţională, înfiinţată în 2009, are o subcomisie pentru autonomie, al cărei scop este să stabilească legături cu organizaţiile maghiare din afara graniţelor. ”Este un instrument pentru politicile naţionaliste ale Ungariei”, a mai spus președintele Parlamentului de la Bratislava.
În replică, Ministerul ungar de Externe a afirmat, într-un comunicat, că este firesc ca Ungaria să încerce să aibă contacte cu maghiarii de peste graniţe, şi că nu comentează declaraţiile oficialului slovac.
Preşedintele comisiei, deputatul Arpad Potapi, membru al Fidesz, a declarat, la rândul său, că nu înţelege ce obiecţii ar putea avea Pavol Paska la şedinţa respectivă.
Comisia s-a întrunit deja în regiunea Transcarpatia din Ucraina, la Lendava în Slovenia şi la Salonta în România, însă autorităţile locale nu au ridicat niciodată obiecţii, a mai spus Potapi.
Tensiunile slovaco-ungare datează în