Dacă schimbările politice petrecute la nivelul fiecărui nou guvern vizează în mod firesc prezentul gestionării ţării, nu mai puţin trecutul este supus gestionării lui pe criterii politice. Cu alte cuvinte, nu ne este îndeajuns prezentul în schimbarea funcţiilor politice, ci ne extindem în febra schimbării şi asupra trecutului. S-ar părea că trecutul este mai greu de „schimbat” politic, dar nu este imposibil dacă ne gândim la formularea lui G. Orwell că „nimic nu e mai previzibil sub comunism decât trecutul”. Fără a aplica această formulare la prezentul nostru, totuşi democratic, nu putem să nu ne îngrijoreze imixtiunea imperturbabilă a prezentului asupra trecutului, mai exact, instrumentalizarea politică a trecutului.

Guverne şi guvernanţi, puternicii zilei au schimbat „în folosul faimei lor” (cum scria N. Iorga în 1921) scrierea sau cercetarea trecutului în funcţie de interesele de partid şi în funcţie de petulanţa servitorilor politico-partinici. La Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România schimbările neostoite au pus în funcţii de conducere fideli şi tuirefari, liberali, PDL-işti, după cum un rulaj de aparatcici PSD-işti s-au perindat la conducerea Institutului Revoluţiei Române din 1989 sau, după aceleaşi reţete cu diagnostice de partid, au fost distribuite rolurile şi în CNSAS. „Recomandaţi” de partid mulţi dintre ei se dau a fi neangajaţi politic dar secretează cele mai indigeste furori partinice care uneori livrează vedete la comandă sau vindicaţii personale. PSD-işti, tărănişti (acum toţi convertiţi sau traseişti la partide „recepte”), PNL-işti, PDL-işti, „oamenii preşedintelui”, „oamenii guvernelor” populează un scrânciob sui generis de rotire prin trecutul secretizat şi delaţionist înmagazinat în depozitele CNSAS.

Schimbarea lui V. Tismăneanu şi I. Stanomir cu D. Zamfirescu şi A. Muraru la conducerea pentru Investig