Curtea Constituţională a ţinut moţiş să arate că e devotată trup şi suflet preşedintelui, că îi e recunoscătoare pentru că, zilele trecute, deşi nu era un real jubileu (5-10-25-50-75 sau 100 de ani), a umplut piepturile magistraţilor săi cu ordine şi zăngănele pentru, desigur, serviciu credincios. Decoraţii care, fie spus, nu sunt doar podoabe, ci aduc şi oarece avantaje. Aşa cum aceloraşi le-au fost dăruite şi legi, cum e cea a salarizării sau a pensiei, onorabililor admiţându-li-se cumulul fără ca prezidentul să refuze promulgarea, precum şi rămânând cu pensiile la ştacheta sutei de milioane. Cu venituri nemăsurate (Boc, în cazul altor categorii, le numea nesimţite), pe care şi le-au şi secretizat pudici.

Revăd lista juzilor, le recitesc a nu ştiu câta oară, fiecăruia, curriculum vitae şi nu încetez a mă întreba, abstracţie făcând două-trei cazuri, oare ce merite deoasebite au făcut din aceste personaje cu un slăbuţ parcurs profesional cântarul suprem al României, filtrul prin care se stabileşte dacă societatea evoluează potrivit Legii fundamentale, au ba. Mărturisesc, în afara determinării politice, a supuşeniei cvasinedisimulate faţă de Traian Băsescu, n-am găsit alte răspunsuri.

Prestaţia în cazul judecării conflictului juridic de natură constituţională, dintre Ponta şi Băsescu, privind reprezentarea ţării la Bruxelles, însă, explică înverşunarea de anul trecut, când pedeleii au ţinut cu dinţii să-şi asigure majoritatea în CCR, obligând Parlamentul până pe la ora 2 noaptea să voteze şi să revoteze, până le-a ieşit omul. Onorabilii în robe vişinii (mă mir că maestrul de ceremonii de la Cotroceni nu li le-a vopsit în portocaliu) s-au pronunţat aşadar: la Consiliul European să meargă Băsescu. Las la o parte faptul că rolul CCR ar fi fost limitat la constatarea existenţei conflictului, netrecând la sentinţe. Mai ales că tocmai a fost votată o lege (î