Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzică şi mişcare la Muzeul George Enescu: programe gratuite pentru familiile cu copii de 2 - 6 ani

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 iunie 2012 ·

Încetul cu încetul ne apropiem de mult dorita vacanţă de vară. Dacă nu aveţi ocazia să vă programaţi concediul în următoarea lună, dar vreţi să vă petreceţi din ce în ce mai mult timp alături de cel mic, Asociaţia De dragul artei vă invită să vă bucuraţi împreună de un proiect unic în peisajul cultural românesc: Muză.Muzică.Muzeu.

Luna mai a fost dedicată programelor desfăşurate în parteneriat cu grădiniţele, însă începând cu 23 iunie a.c., copiii sunt aşteptaţi, alături de părinţii lor, să descopere prin joc, muzică şi mişcare, Muzeul Naţional „George Enescu" de pe Calea Victoriei, nr. 141, Bucureşti.

Atelierele dedicate familiilor sunt structurate pe 2 teme inedite: „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş" şi „Domnul Do şi Domnişoara La". Ambele sunt gratuite atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, trebuie doar să vă înscrieţi.

Astfel, întreaga abordare educativă are drept principală miză creativitatea; prin îmbinarea mai multor arte în cadrul aceluiaşi program se urmăreşte absorbţia naturală a practicilor şi valorilor de către copiii mici care, în viitor, vor aborda cultura într-o manieră firească, accesibilă şi atractivă.

Totul are loc sub îndrumarea specialiştilor în educaţie muzeală şi dans creativ şi cu ajutorul unor muzicieni care vor cânta şi încânta audienţa cu fragmente din lucrări cunoscute ale universului enescian.

Tema 1: „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş" - program pentru copiii de 2-3 ani şi 4-6 ani

Dansul, muzica şi mişcarea sunt bucuriile celor mici. Dar ce se întâmplă când intră în joc eşarfe colorate, intrumente şi papioane dichisite? Iese la iveală un exerciţiu de creativitate pentru adulţi şi copii, în care vor învăţa, împreună, care sunt atracţiile muzeului şi bucuria lucrurilor mici, dar valoroase.

Tema 2: „Domnul Do şi Domnişoara La" - program pentru copiii de 2-3 ani şi 4-6 ani Domnului Do î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 3 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 38 minute
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 3 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Salvamont Sinaia, şase intervenţii pentru salvarea unor turişti care s-au rănit

News.ro acum 2 ore
Salvamont Sinaia a intervemit, miercuri, pentru saşvarea a şase turoşti care s-au rănit şi au suferit diferite traumatisme. ”Astăzi, de Ziua Internaţională a Muntelui, Salvamont Sinaia a sărbătorit prin muncă. 6 intervenţii, toate traumatisme, dintr

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 9 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

2°/6°