Rima din titlu e cam de prost-gust, ştiu. Din fericire, sintagma de mai sus nu se referă la nimic figurat. Ci, pur şi simplu, la anumite momente de rău fizic, organic, care, vrînd-nevrînd, mi-au „marcat“ viaţa.
Acum cîteva zile s-a întîmplat iar: mi-a fost atît de rău, încît nu am mai ştiut de mine, de-a binelea. Nu mai contează de la ce, ci contează că am scăpat. Şi încă destul de repede: a fost un rău scurt şi fulgerător (probabil m-am otrăvit cu o brînză luată din piaţă), care m-a doborît, m-a făcut să uit de mine cîteva ore (eu nu mai eram, eram doar dizolvată în senzaţia scîrboasă, copleşitor de concretă, cu gust acru şi aparenţă întunecată şi ameninţătoare). După ce s-a… consumat, parcă n-ar fi fost nimic: vechea realitate a revenit treptat, treptat…
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuNimic prea interesant pînă aici. Ci chiar dezgustător. Doar că, după povestea asta, am realizat cum o parte din istoria vieţii mele se construieşte pe asemenea senzaţii: pentru că sînt extreme, respectivele senzaţii se asociază cu momente importante ale vieţii. Nu răul îl ţin minte, ci istoriile ce se leagă de momentul lui. Scîrbos sau nu, răul le-a scos din anonimat şi a marcat, abrupt, ruperea fluxului temporal.
De pildă, cînd eram mică, îmi plăcea îngheţata de ciocolată. Nimic special pînă aici, chiar tipic pentru aproximativ orice copil. Într-o zi, cînd aveam vreo 12 ani, am mîncat atîtea parfé-uri de ciocolată, încît nu mai pot să-mi amintesc numărul lor. Asta, iarăşi, nu ar fi nimic. Doar că după ele mi-a fost atît de rău, încît însăşi ideea de îngheţată cu ciocolată sau orice prăjitură cu ciocolată a ieşit din mintea şi chiar din imaginaţia mea. De atunci încolo, am trecut într-o adolescenţă fără ciocolată.
Nici pînă aici nu ar fi mare lucru. Dar, dacă îmi amintesc mai bine conte
