Un copil în vârstă de zece ani a murit carbonizat, iar un altul, de 14 ani, a fost transportat la un spital din Târgu Mureş cu arsuri pe toată suprafaţa corpului, în urma unui incendiu izbucnit la o stână din localitatea mureşeană Câmpul Cetăţii. Sursa: Dollores Benezic
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureș au fost anunţaţi, prin 112, că un incendiu a izbucnit la o stână din localitatea Câmpul Cetăţii, la faţa locului fiind trimise două autospeciale ale pompierilor şi o ambulanţă.
Stâna, construită din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi, era arsă complet, fiind înregistrate două victime. În interiorr a fost descoperit corpul carbonizat al unui copil în vârstă de 10 ani, iar un altul, în vârstă de 14 ani, era în afara construcţiei, având arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD Sovata şi transportat la Târgu Mureş.
Reprezentanţii SMURD Târgu Mureş au precizat că acest copil a fost transferat la secţia de Terapie Intensivă de la Clinica de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.
Ambii copii locuiau la stână, iar proprietarul stânii - care ar fi tatăl unuia dintre ei - se afla, în momentul producerii incendiului, într-un alt adăpost.