Recorectarea lucrărilor la proba de limba română de la evaluarea naţională se va încheia joi, la ora 21.00, iar rezultatele înainte de contestaţii vor fi afişate vineri, până la 14.00, procedura nefiind întârziată de controversa cerinţei cu privire la felul unei propoziţii.
Anunţul a fost făcut joi de Stelian Fedorca, secretar de stat pentru învăţământ preuniversitar la Ministerul Educaţiei.
Fedorca a mai spus că, după examen, ministerul ar urma să stabilească, în urma unei analize, care profesor a greşit legat de cerinţa la limba română ce a împărţit, practic, elevii, părinţii şi profesorii în tabere susţinând variante de răspuns diferite.
"O mare parte dintre lucrări a fost recorectată. Acţiunea va lua sfârşit, joi, la ora 21. Rezultatele vor fi afişate, conform calendarului, vineri, până la ora 14.00. Apoi, vor fi depuse contestaţiile", a spus Fedorca.
Contestaţiile vor fi soluţionate în 30 iunie şi 1 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate la 2 iulie, potrivit calendarului examenului.
240 de profesori au elaborat subiectele la română
Secretarul de stat a precizat că subiectele au fost elaborate în perioada 2011-2012 de către o echipă formată din 240 de profesori. Apoi, o altă echipă a selectat mai multe variante din care, în final, au rămas cele zece care au fost sigilate. "Cei 240 de sprofesori au fost selectaţi prin apel public", a adăugat Fedorca.
Întrebat de ce Ministerul Educaţiei nu a anulat din barem cerinţa controversată, Fedorca a spus că "o parte dintre elevi nu a răspuns deloc, iar alţii au greşit".
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a decis, miercuri seară, schimbarea baremului probei de limba română de la evaluarea naţională, astfel încât să fie punctate ambele răspunsuri ("subiectivă" şi "predicativă") care au generat controversa legată de una dintre cerinţe. Decizia, au spus repre