Există în teatru o mașinărie care produce ceață: când momentul dramatic o cere, acționată din culise, mașinăria scoate un fâsâit ușor și umple scena de ceață. Nu se mai vede nimic. Decorul poate fi schimbat, unii actori ies, alții intră. Întreaga scenă va arăta apoi cu totul altfel. Cam asta cred că e situația în care ne aflăm. Am intrat într-un hățiș procedural pe care doar juriștii de meserie îl pot cu adevărat pricepe, iar unii dintre ei, pricepându-l bine, pot invoca un șir colosal de chichițe avocățești care să înnămolească întreaga afacere. Chestiunile juridice sunt interpretabile. Ceea ce nu înseamnă că, într-o societate civilizată, sistemul juridic nu funcționează – dar el funcționează pentru că există o autoritate morală și intelectuală autentică, pentru că, în ultimă instanță, actorii implicați se pot compromite în fața întregii societăți. La noi nu pare să fie cazul.
Mecanismele puterii de care dispune dl Ponta, ajutate de ceața juridică, de presiunea mediatică pe care o poate exercita și de resentimentele pe care le poate specula, cred că îl fac stapân pe întreaga scenă. Dacă Traian Băsescu mai e păstrat de decor, asta se întâmplă doar fiindcă mânia populară trebuie să aibă în continuare o țintă vizibilă. Cu excepția dlui Radu F. Alexandru, aparițiile pe ecran ale liderilor PDL mi se par palide, stânjenitoare, uneori iritante, oricum deloc telegenice. PDL-ul poate spera cel mult la o prezență simbolică în viitorul parlament. Apoi, un partid nou, creat de tineri intelectuali, poate fi o promisiune pe termen lung, dar, în absența unor oameni cu talent politic real, cu priză la electorat, nu văd cum s-ar impune. Mai sunt judecătorii și procurorii. Ei pot fi schimbați cu alți judecători și procurori, la adăpostul unei ceți dese. Acestea sunt calculele simple pe care și le fac liderii USL.
Există însă o problemă cu adevărat delicată: dl Ponta și
