O recentă vizită la Berlin, bogată în întâlniri cu oameni de afaceri germani, dar şi cu unul dintre cei mai puternici miniştri ai cabinetului Merkel, mi-a întărit convingerea că răbdarea Germaniei se apropie de sfârşit. După mai bine de doi ani de dialog al surzilor la Bruxelles pe tema căilor de soluţionare a crizei monedei unice şi după ce a angajat peste 400 miliarde de euro pentru susţinerea unui proiect politic sabotat din interior de guverne iresponsabile şi de birocraţi inepţi, Germania se vede în situaţia incredibilă de a fi demonizată de corul tot mai gălăgios al "latin lover"-ilor, acompaniaţi de Bruxelles, de SUA şi mai nou de FMI.

Vina Germaniei, în viziunea adepţilor confuzului concept de "creştere" - promovat asiduu de stânga socialistă, tradiţional iresponsabilă cu banul public? Aceea de a nu mai fi de acord să semneze cecuri în alb pentru guverne care nu au luat niciodată în serios reformele structurale şi buna guvernare. În zarva generalizată care caracterizează situaţia actuală din Europa, poziţia principială a Germaniei - care este până la urmă trezorierul UE - e prezentată parţial, deformat şi nu de puţine ori tezist ori caricatural. Angela Merkel e "gospodina încăpăţânată" care nu înţelege chipurile complexitatea problematicii UE (faţă de, vezi Doamne, intelectualii subţiri de la Bruxelles ori bancherii cu ştaif de la BCE), Germania însăşi este "arogantă", "nerecunoscătoare", "antieuropeană".

Obrăznicia liderilor naţiunilor risipitoare şi ineficiente nu mai are limite: guverne care plătesc astăzi pensiile şi salariile funcţionarilor de stat exclusiv datorită bunăvoinţei germane dau lecţii Berlinului despre cum ar trebui gestionată criza!? Ţări care au funcţionat doar câtă vreme creditorii străini le-au considerat (profund greşit!) comparabile cu Germania le explică azi nemţilor buna guvernare. Simplul fapt că Germania este în plină