Evaluarea Naţională la Limba şi Literatură Română a elevilor de clasa a VIII-a a tulburat apele liniştite ale unui examen ce părea unul de rutină. Din exces de zel, domnii profesori s-au dat peste cap şi au făcut un test de evaluare în stilul zicalei „un nebun aruncă o piatră în lac şi zece deştepţi se căznesc degeaba să o scoată!” Subiectul ce le-a dat bătaie de cap atât elevilor cât şi profesorilor a fost subiectul doi de la punctul trei. Din fraza „Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii” a reieşit material fluviu pentru toată presa locală şi naţională.

Că subordonata e subiectivă sau predicativă, prea puţin contează pentru un elev care vrea să ajungă la un liceu! Dacă va dori să facă analiză gramaticală, va avea tot timpul din lume, fie la liceu, fie mai ales după, urmând o facultate de filologie. „Ceea ce mă jenează” (însă) este nonşalanţa cu care absolvenţi de învăţământ superior, chiar şi cei de la filologie, scriu infinitivul verbelor care se termină în vocala „i” cu „doi de i” , în schimb copiii le ies „copii” , fiii sunt „fii”, dar să fii adesea şchiopătează de un i şi nu lipsesc nici „ouălele” , ca să le amintim doar pe cele mai des întâlnite.

Stau şi mă întreb, după ce gramatica a ajuns Cenuşăreasa materiilor de şcoală, de ce trebuie să le dăm bieţilor copilaşi asemenea teste care îi pică şi pe profesori la o adică? Nu ar fi cu mult mai sănătos să îi învăţăm pe copii să gândească logic, să-şi formuleze ideile cu subiect şi predicat, ca apoi să le aşterne pe hârtie CORECT? Care e scopul nostru? Să creştem o nouă generaţie care azi-mâine uită să vorbească româneşte? Greşelile care persistă, şi persistă, le tolerăm, schimbăm DEX-ul mai bine? De la şucăreală la miştocăreală, trecând prin anglicisme nu ne mai pasă decât de o subordonată… subiectivă?? Ba nu, predicativă! Ba nu…Vai, câtă jenă!

Evaluarea Naţională la L