A fost militar de carieră în marina franceză. Din cei aproape 23 de ani în ”serviciul naţional” – cum îi place să spună cu mândrie -, 12 i-a petrecut pe un submarin nuclear. A fost decorat de patru ori şi nu a ezitat – atunci când l-am rugat – să-şi îmbrace vestonul militar, pe care-l poartă cu el frumos împachetat chiar şi la Târgu-Mureş. Dacă i-aş fi cerut, probabil că n-ar fi ezitat să cânte şi ”La Marseillaise”. Îl va cânta desigur, pe 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei, dar undeva în România… Cel mai probabil în Delta Dunării. A dorit să ne cunoască ţara aşa cum este ea, cu adevărat. Adică dincolo de prejudecăţile ”servite” aproape zilnic în media franceză.
Michel e originar din Auvergne, o provincie din centrul Franţei. Deşi provine dintr-o familie de fermieri, consideră că familia sa ca orice familie de buni francezi ataşaţi idealului naţional de patrie, are şi o tradiţie militară. Trei generaţii au servit Franţa, iar uneori în cele mai grele momente istorice. Alţii membri ai familiei Blanc o servesc în continuare. Bunicul a luptat în Primul Război Mondial, iar tatăl lui Michel în Al Doilea Război. De fapt – şi aici zâmbeşte uşor – tatăl său a luptat doar câteva luni pentru că a căzut prizonier încă de la începutul acestuia, după străpungerea liniei Maginot.
Expediat într-un lagăr german, acesta s-a întors în Franţa doar după eliberarea Parisului. Din cei cinci copii ai familei Blanc, patru au îmbrăcat haina militară. Un frate al său a fost şeful pazei militare al unui aeroport francez, un alt frate a lucrat în infanterie, apoi în cadrul serviciului logistic al unei mari unităţi a armatei franceze, iar un al treilea în corpul alpin, echivalentul vânătorilor de munte de la noi. În 1967, în timpul generalului de Gaulle, Michel a intrat şi el în marina militară. Pensionar militar din 1990, Michel a ales iniţial să continue ca fermier