Germania 1933. Asta mi-a ţâşnit în minte la auzul ştirii că ministrul Educaţiei, Pop, desfiinţează comisia de analiză a doctoratelor cu 24 de ore înainte ca aceasta să se pronunţe asupra acuzaţiilor de plagiat aduse premierului Ponta. Aşa proceda guvernul nazist al noului cancelar, Adolf Hitler, bazându-se pe sprijinul popular: desfiinţa pe loc orice organism statal sau persoană care nu striga suficient de repede „Heil!”.

Şi asta se întâmplă după ce Comisia de Etică, aşteptată să se pronunţe în cazul de plagiat al fostului ministru Mang, a fost schimbată. După ce ministrul Justiţiei, Corlăţean, a acuzat de incompatibilitate membri ai Curţii Constituţionale, imediat ce această instanţă a decis că la Bruxelles e constituţional să meargă preşedintele, nu premierul.

Sunt semne imposibil de confundat ale totalitarismului – noi nu polemizăm, noi te desfiinţăm.

Ca să-ţi dai pe loc seama că e vorba de un plagiat primitiv în „teza” lui Ponta nu e nevoie să fii expert, jurist, nu ştiu ce specialist, cum repetă în neştire diversioniştii de serviciu. E suficient să fii o gospodină sau un şcolar care ştie să scrie şi să citească. Practica de veacuri a plagiatului presupune plasarea unor fragmente de lungime rezonabilă, fără ghilimele şi trimiteri la subsol, în textul, totuşi, al celui care semnează cartea. Or, în acest sens, V. Ponta nici măcar n-a plagiat – nişte slugi, eventual universitare, i-au xeroxat pur şi simplu zeci de pagini întregi din alte cărţi.

Dar pot să înţeleg că până acum un cetăţean al acestei ţări alegea să rămână relativ indiferent faţă de hoţia lui Ponta – „Domne, e ştiinţă înaltă acolo, legi, drept, documente, doctori, ce ne pricepem noi, să zică specialiştii”. În schimb, a aştepta ca guvernul să-ţi mai dea nişte bani la pensie sau la salariu şi a te face că nu vezi sfidarea monstruoasă a democraţiei şi bunului simţ la care se