Şi a fost ziua în care "buldogul" a rupt lanţul. Ziua în care "stăpânul" nu l-a mai întărâtat cu băţul prin gard, aruncând apoi, cinic, ciolanul căţeilor gălăgioşi care-i lingeau mâna cu nesaţ. "Unic", deci firesc, Vasile Blaga s-a uns şef peste un partid cuplat la aparate, nu prin votul formal, dat astăzi în Convenţie, ci apriori, consecinţă a percepţiei aproape unanime că o bătaie în plus între facţiunile partidului ar semăna, mai degrabă, cu un război al corbilor năpustiţi peste un stârv politic.
Aşadar, poate resuscita, Blaga, PDL?! Poate fi benefică, dincolo de imagine, preşedinţia sa? Are el "îndemânarea" de a recredibiliza partidul?
Marea calitate a buldogului nu e forţa, ci echilibrul său. Nu impetuozitatea, ci răbdarea şi consecvenţa. Blaga nu este un jongler al cuvintelor gonflate sau un orator "înflorat" şi "colorat" - ba, este chiar opusul, dacă ne gândim că, în discursurile prea repezi, muşcă adânc din carnea cuvintelor -, dar este credibil în ce şi cât spune.
În acest registru promite el să-i aducă, laolaltă, măcar şi până la alegerile din toamnă, pe "grei" şi pe "reformişti", cerându-le "recredibilizare", "solidarizare" şi "unitate", în "binele partidului". Le-a dat la schimb, dovadă a echilibrului şi diplomaţiei, locuri de reprezentare în echipa sa, indiferent de "facţiunea" de la care se revendică. Le-a cerut implicare totală la centru şi în teritoriu.
Este de ajuns? Pot recalibra, doar aceste deziderate, împlinite, motorul partidului? Nici vorbă. Iar Blaga ştie asta.
Mult mai importantă în economia unei reveniri asumate a fost declaraţia sa de "politică externă". Conform acesteia, Blaga vede un PDL în postura de "ax principal al unificării forţelor politice de dreapta şi centru dreapta", care "alături de organizaţii şi iniţiative civice, de Mihai Răzvan Ungureanu şi alţii ca el, care împărtăşesc aceleaşi idei şi princip