Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANAT România: Numărul turiştilor aflaţi pe litoral este cu 20% mai mare decât anul trecut

Publicat in Antena 3, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Corina Martin, susţine că numărul turiştilor aflaţi în această perioadă pe litoral este cu 20 la sută mai mare decât anul trecut, susţinând că asistăm la cel mai bun început de sezon din ultimii trei ani, conform Mediafax.

"A crescut numărul de turişti pe litoral în acest moment faţă de anul trecut cu 20%, este cel mai bun sezon, până în acest moment faţă de ultimii trei ani. De când a început criza, nu am mai avut un început de vară atât de bun. De câteva weekenduri avem grad de ocupare foarte mare, în Mamaia, în primul rând, pe Mamaia stăm foarte bine", a declarat Corina Martin, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la ANAT.

Ea a precizat că a crescut şi numărul turiştilor care vin pe litoral prin agenţiile de turism, tot cu 20%, şi a ţinut să reamintească faptul că informaţiile care apar în mass-media despre creşterea tarifelor pe litoral se referă la preţul de la recepţie şi nu la vacanţe deja plătite prin intermediul agenţiilor de turism.

"A crescut numărul turiştilor care vin pe litoral prin agenţiile de turism cu 20%, de asemenea. De ce spun acest lucru? Deoarece presa are această tendinţă ca atunci când ne apropiem de 1 iulie să spună că se majorează tarifele pe litoral. La recepţie sigur cresc tarifele pentru că se intră în sezon, iar pe măsură ce ne apropiem de vârful de sezon cererea este mai mare şi cei care vin la recepţie vor găsi tarife mai mari. Aşa cum am spus întotdeauna, tariful de recepţie este tariful fraierului, de aceea sunt şi foarte puţini cei care vin la recepţie, în general, merg către agenţii. Şi să vă spun de ce nu cresc tarifele la agenţii deoarece contractele între hotelieri şi agenţii sunt încheiate anul trecut la Bursa Litoral, iar în baza acestor contracte, agenţiile au publicat cataloage, broşuri, pe site-urile lor sun

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția română scoate la concurs 1.053 de posturi . Vezi în ce specialități sunt scoase la concurs

Ziua Constanta acum 40 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac on-li

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 58 minute
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte criteriile pentru aderarea la zona euro

Mediafax acum 30 minute
Comisia Europeană a publicat miercuri raportul de convergenţă, care evaluează progresele înregistrate de statele membre în direcţia aderării la zona euro. Conform acestuia, România nu îndeplineşte condiţiile.

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 2 ore
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°