Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD contraatacă: Membrii comisiei de plagiat, implicaţi politic

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 30 iunie 2012 ·

PSD a dat publicităţii, sâmbătă, "elemente" despre unii dintre membrii CNATDCU, care, în opinia social-democraţilor, certifică natura politică a acţiunii Consiliului în legătură cu premierul Victor Ponta."Pentru o corectă informare a opiniei publice, Partidul Social Democrat consideră absolut necesară aducerea în atenţie a acelor elemente care certifică natura politică a acţiunii care a avut loc la nivelul Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare", se arată într-un comunicat al PSD remis, sâmbătă, agenţiei Mediafax.

Conform sursei citate, Marius Andruh, preşedintele Consiliului, este beneficiarul unui grant de 7 milioane de RON, adică aproape 1,6 milioane de euro, acordat de Ministerul Educaţiei, în timpul ministeriatului lui Daniel Funeriu.

"Domnul Pintilie Lucian, de asemenea, beneficiar al unui grant de 7 milioane de RON, acordat de acelaşi ministru al Educaţiei. Domnul Mircea Miclea, apropiat al preşedintelui Băsescu, cu acuzaţii încă neclarificate de plagiat, precum şi cu beneficii directe din contracte publice. Domnii Dorel Banabic, Lazăr Vlăsceanu şi Marian Preda ocupă sau au ocupat funcţii în comisiile înfiinţate de preşedintele Traian Băsescu în ultimii ani, legându-şi activitatea şi numele de cea a preşedintelui României. Domnii Dragoş Ciuparu şi Viorel Barbu sunt membri ai PDL sau activează şi au activat în structuri ale Partidului Democrat Liberal. Astfel, domnul Ciuparu este membru cu acte al PDL, fost secretar de stat şi preşedintele al ANCS, în timp ce domnul Viorel Barbu este membru al comisiei de Educaţie Cercetare, Cultură şi Sport din cadrul PDL Iaşi. Domnul Ciuparu a fost plătit din fonduri europene POSDRU, deşi se află într-o situaţie de incompatibilitate (a fost plătit ca expert într-o instituţie care se afla în subordinea ministerului educaţiei, la fel ca şi d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 11 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°