O femeie din Texas, Statele Unite ale Americii, a fost arestată şi reţinută timp de 12 ore pentru că îi avertiza pe şoferi de existenţa unor poliţişti rutieri care îi opreau pe cei care conduceau cu o viteză mai mare decât cea legală.
Pentru a fi însă arestată, Natalie Plummer a fost acuzată că ar fi mers pe carosabil într-o zonă unde există trotuar, deşi, susţine ea, poliţiştii s-ar fi supărat din cauza faptului că îi atenţiona pe şoferi, potrivit Daily Mail.
Femeia mergea, joi, cu bicicleta pe una dintre străzile din apropierea centrului oraşului Houston atunci când a observat poliţiştii care îi trăgeau pe dreapta pe şoferi. Plummer a declarat celor de la KTRK că i s-a părut că poliţiştii ar fi oprit şoferii fără să se bazeze pe un criteriu anume şi că a înregistrat cu telefonul mobil o parte din activitatea lor.
Apoi, ea s-a oprit pe marginea drumului şi a scris pe o bucată dintr-o pungă pe care o avea la ea mesajul "Radar!!" pentru a-i avertiza pe şoferii care treceau prin zonă. "Încercam doar să îi avertizez pe cetăţeni cu privire la situaţia de pe stradă", a declarat ea pentru un post de televiziune.
Poliţiştii nu au văzut cu ochi buni gestul ei. La scurt timp după ce ea a început să afişeze semnul, o maşină de poliţie s-a oprit lângă Natalie şi un poliţist i-a luat rucsacul de pe umăr şi a început să caute prin el. Apoi, el i-a pus cătuşe şi i-a spus că este arestată pentru obstrucţionarea justiţiei şi că va petrece între trei şi cinci ani în închisoare pentru această infracţiune.
În cele din urmă, femeia a fost acuzată de "mers pe carosabil într-o zonă unde există trotuar" şi a petrecut 12 ore în închisoare înainte de a putea fi eliberată pe cauţiune.
Plummer spune că ea nu este vinovată de obstrucţionarea justiţiei şi că nu este adevărat că s-ar fi aflat în acel moment pe carosabil. "Nu putea să mă ducă la închisoare