Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: Trebuie să dovedim că supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti sunt realităţi

Publicat in Romania Libera, duminică 1 iulie 2012 ·

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, duminică, de Ziua Justiţiei, că trebuie să dovedim că în România supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti nu reprezintă nişte simple deziderate, ci sunt realităţi concrete, potrivit Mediafax.

"La fel ca întreaga societate românească, după căderea regimului totalitar comunist, şi domeniul justiţiei a trecut printr-un proces profund de transformare, atât în ceea ce priveşte modul de abordare a actului de justiţie, cât şi în ce priveşte arhitectura sa instituţională", a spus preşedintele Senatului.

El a arătat că odată cu demararea procesului de preaderare la UE, reforma sistemului judiciar s-a desfăşurat într-un ritm accelerat, organismele Comisiei Europene apreciind progresele înregistrate.

"Cu toate acestea, încrederea românilor în justiţie rămâne încă la un nivel nesatisfăcător, iar partenerii europeni ne încurajează să depunem în continuare eforturi reale pentru a atinge pe deplin criteriile de aderare de la Copenhaga", a susţinut Vasile Blaga.

El a arătat că funcţionarea justiţiei la standarde europene este fundamentul pe care se construieşte mecanismul statal al societăţii, iar calitatea şi eficienţa actului de justiţie trebuie să se reflecte în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români.

"Pentru aceasta, fiecare dintre noi, indiferent că suntem legiuitori sau ducem la îndeplinire actul de justiţie, trebuie să dovedim în primul şi în primul rând respect şi responsabilitate faţă de societate şi cetăţeni şi încredere în valorile democraţiei şi ale statului de drept", a spus Blaga.

Preşedintele Senatului a mai spus că înţelege şi cunoaşte bine greutăţile şi obstacolele cu care justiţia se confruntă, pornind de la insuficienţa resurselor bugetare şi umane, incoerenţa reglementărilor, până la o atmosferă ostilă în spaţiul mediatic, creată mai ales de unele "comportam

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 6 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 6 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 11 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 10 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°